Asociația Aeroporturilor din România, în parteneriat cu Aeroportul Internațional Iași, organizează la Iași, în perioada 28-29 mai, Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România și Conferința Anuală cu tema Geopolitică și aeroporturile din România.

Evenimentul are o semnificație importantă, având în vedere că marchează împlinirea a 25 de ani de activitate a Asociației. La această ediție jubiliară, conferința reunește reprezentanți ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul siguranței și securității aeronautice precum și reprezentanți ai companiilor aeriene și ai altor companii cu activitate în domeniul aviației civile.  La masa discuțiilor vor fi prezenți și reprezentanți ai autorităților locale dar și ai ambasadei Khazakhstanului în România.

Programul evenimentului va include sesiuni de discuții și prezentări pe teme de actualitate din aviație, de interes pentru toți cei prezenți. Astfel, în cele două zile ale conferinței se va vorbi despre piața aviației din România, despre competiția între companiile aeriene europene prezente în țara noastră, despre aviația civilă națională în context european dar și despre dezvoltarea traficului cargo pe plan intern. De asemenea, va fi analizată evoluția traficului de pasageri și se va discuta despre provocările cu care se confruntă aeroporturile în contextul aderării la spațiul Schengen, precum și despre finanțarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare.

Suntem mândri să sărbătorim un sfert de secol de la înființarea Asociației Aeroporturilor din România. În acest timp am asistat la transformări și evoluții remarcabile în domeniul aviației, așa că putem spune că este un moment de mândrie și reflecție pentru toți cei implicați în operarea și dezvoltarea aeroporturilor din România. Un eveniment deosebit de important pentru noi a fost intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene. Aceasta deschidere nu doar că facilitează mobilitatea și comerțul, dar consolidează și poziția strategică a aeroporturilor noastre pe harta europeană. Am depus eforturi considerabile pentru a atinge acest obiectiv, iar acum beneficiile se văd prin creșterea fluxurilor de pasageri și mărfuri, îmbunătățirea serviciilor și sporirea securității. Această conferință nu doar că ne oferă ocazia de a analiza realizările noastre de până acum, dar și de a planifica viitorul industriei aviatice românești. Alegerea Iașiului ca gazdă pentru acest eveniment important subliniază rolul său crucial în rețeaua națională de aeroporturi“, a declarat David Ciceo, Președintele AAR.

Se anunță o conferință extrem de interesantă ce se desfășoară într-un an de referință pentru Aeroportul Iași. În 2024 am operaționalizat în timp record noul terminal, cel mai mare proiect de extindere și modernizare din istoria Aeroportului Iași. Noul aeroport din Iași, obiectiv strategic în dezvoltarea regiunii de Nord-Est, s-a construit prin eforturi susținute, cu sprijinul necondiționat al autorităților și instituțiilor responsabile. Astăzi, ieșenii și nu numai se pot mândri cu un aeroport mai modern, dotat cu echipamente de ultimă generație și facilități în premieră. Întreaga investiție, în valoare de aproape 100 de milioane de euro, este un model de bună practică în ceea ce privește atragerea de fonduri UE și implementarea unui proiect de o asemenea anvergură. Mă bucur, de asemenea, că și alte aeroporturi din țară, membre ale Asociației, au reușit să-și dezvolte infrastructura de procesare, în contextul creșterii traficului de pasageri, existând interes și implicare pentru dezvoltare continuă. Felicit, pe această cale, Asociația Aeroporturilor din România pentru cei 25 de ani de activitate susținută, mulțumesc de asemenea pentru colaborarea foarte bună în realizarea acestui eveniment important pentru aviație civilă, precum și tuturor invitaților care ne onorează cu prezența în aceste zile” a ținut să precizeze Romeo Vatră, Director General al Aeroportului Iași.

Și Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, adresat un mesaj de bun-venit invitaților la evenimentul AAR: „Faptul că anul acesta găzduim Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România vine ca o confirmare a progreselor uriașe pe care le-am făcut în ultimii ani. Iașul este astăzi un centru de referință în domeniul aviației. Am reușit în timp record să construim un nou terminal care ne plasează acum pe locul 2 în topul celor mai mari aeroporturi din țară. Este o mare realizare pentru județul Iași și pentru întreaga regiune de Nord-Est, iar obiectivul nostru este să menținem acest ritm de dezvoltare și în următorii ani, prin operaționalizarea unui terminal cargo, crearea noilor căi de acces, construirea unui nou parc fotovoltaic și a facilităților de parcare suplimentare. Devoltarea aeroportului este un proces pe termen lung, dar acest început fantastic ne dă speranță că vom reuși să ducem la îndeplinire toate planurile. Felicit și celelalte județe care își dezvoltă infrastructura aeroportuară și le doresc mult succes. Din partea noastră, atât la Consiliul Județean, cât și la Aeroportul Iași, există toată deschiderea de a coopera, pentru că așa cum spun mereu, nu poate exista o Românie puternică, fără un Iași puternic, un Cluj, Timșioară, Brașov, Craiovă, sau Constanță la fel de puternice. Bun venit la Iași tuturor! “, a concluzionat Președintele Consiliului Județean.

Leave A Comment