Ministrul Finantelor : Legea salarizării unice ar trebui să rezolve problema de sustenabilitate a cheltuielilor de personal bugetar

April 7, 2024
59 Views

Legea salarizării unice ar trebui să rezolve problema de sustenabilitate a cheltuielilor de personal bugetar, dar trebuie văzut şi ce livrăm cu acest număr de personal bugetar din perspectiva calităţii serviciilor publice, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

“Dacă privim ca procent al cheltuielilor de personal în total cheltuieli, suntem pe locul trei sau patru la nivelul Uniunii Europene şi aici cred că problema care se pune este ce livrăm cu acest număr de personal bugetar din perspectiva calităţii serviciilor publice. Păi tocmai ce avem o lege a salarizării unice la care, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, avem angajamentul de a o duce la bun sfârşit. Şi această lege a salarizării unice ar trebui să rezolve şi problema de sustenabilitate a cheltuielilor de acest fel”, a precizat Boloş, la Digi24.

Întrebat cum va rezolva legea salarizării unice problema de sustenabilitate a cheltuielilor de personal ministrul a precizat: “Nu ştiu să răspund chiar acum la această întrebare”.

“Nu vor scădea salariile, nu s-a pus problema din acest punct de vedere. Cred că soluţia o să o vedem în Legea salarizării unice, pentru că în momentul de faţă se lucrează la această simulare şi la impactul bugetar pe care legea salarizării unice îl are în totalul cheltuielilor publice şi vom găsi un răspuns dat de către experţi, recomandări cel puţin, pe care le vor face experţii. Noi am avut un început de reformă pe care îl continuăm şi acum, cu termene”, a adăugat şeful de la Finanţe.

…..

Leave A Comment