Beneficiile pe care le aduce sănătății activitatea fizica sunt, desigur, incontestabile, însă oamenii de știință au descoperit că, la adulții în vârstă, și reducerea cu cel puțin 30 de minute zilnic a timpului pe care îl petrec în poziție șezut, poate să scadă tensiunea arterială. Probleme de sănătate pot avea și adulții care lucrează de la birou și petrec multe ore pe zi pe scaun. Metabolismul, glucoza, tonusul muscular, oasele și sistemul cardiovascular, toate sunt afectate de o ședere prelungită. Soluții există pentru orice vârstă:
Mai puțină inactivitate, mai multă sănătate
În cadrul unui recent studiu al Kaiser Permanente, publicat în jurnalul JAMA Network Open, cercetătorii au vrut să afle dacă a sta mai puțin timp pe scaun poate reduce tensiunea arterială la adulții în vârstă.
Studiul a inclus 283 de persoane cu vârste cuprinse între 60 și 89 de ani, care aveau un indice de masă corporală între 30 și 50. Pe parcursul acestuia, subiecții și-au redus nivelul de inactivitate cu aproximativ 30 de minute pe zi, ceea ce a condus la o scădere a tensiunii lor arteriale cu aproape 3,5 mmHg. Cercetătorii au observat că această scădere a tensiunii arteriale este comparabilă cu reducerea de 4 mmHg găsită în studiile care examinează creșterea activității fizice în scopul scăderii valorilor tensionale. Oamenii de știință au explicat că reducerea tensiunii arteriale a fost posibilă ca urmare a îmbunătățirii fluxului sanguin. Flux sanguin care, la rândul său, s-a îmbunătățit datorită faptului că arterele nu au mai fost menținute în poziție îndoită pe perioade lungi de timp.
A fi inactiv pe parcursul zilei, petrecând cele mai multe ore în poziția șezut, se asociază cu riscuri semnificative pentru sănătate, cum ar fi bolile de inimă și diabetul. În schimb, scăderea timpului în care o persoană este inactivă s-a dovedit că poate îmbunătăți starea generală de sănătate. Dr. Christopher Tanayan, cardiolog sportiv afiliat la Northwell Health din New York, a subliniat că o reducere a timpului de ședere este benefică pentru fluxul sanguin, din perspectivă cardiovasculară, dar și pentru problemele musculo-scheletale.
Efect modest, dar încurajator
Pentru că autorii studiului au exclus din grupul celor 283 de subiecți persoanele care sufereau de diabet sau boli cardiovasculare, specialiști ai Centrului pentru Prevenirea Bolilor Cardiovasculare de la NYU Langone Heart din New York consideră că scăderea tensiunii arteriale cu 3,5 mmHg este modestă, dar că, într-adevar, poate ajuta. Aceștia susțin că cele câteva minute de mișcare, de ridicare din șezut, sunt un bun început pentru persoanele supraponderale (cum sunt cele din grupul de voluntari care au participat la studiu), însă înclină mai degrabă spre efectuarea de scurte plimbări pentru a se obține beneficii mai mari pentru sănătate. Iar cu cât mai multă activitate fizică, cu atât mai bine.
Cum poate duce șederea la probleme de sănătate
Comportamentul sedentar contribuie la obezitate și afectare cardiometabolică. Metabolismul, glucoza, tonusul muscular, oasele și sistemul cardiovascular, toate sunt afectate de o ședere prelungită. Cea mai de temut complicație imediată a statului așezat o reprezintă favorizarea formării cheagurilor de sânge în extremitățile inferioare, cheaguri care pot ajunge în plămâni. Din păcate, în cazul anumitor locuri de muncă, statul așezat este inevitabil. Însă acest lucru este acceptabil atâta vreme cât se fac pauze, în mod regulat, respectiv la fiecare oră. Este astfel recomandat ca la fiecare oră să se facă puțină mișcare, câțiva pași, pentru a menține o bună circulație a sângelui în vase, în special în cele de la picioare, lucru care este folositor inclusiv pentru scăderea tensiunii arteriale sistolice. Orice activitate este bună atâta timp cât te ridici și te miști.
Câte minute de mișcare sunt recomandate
……