Iată cum alegi un ulei de măsline autentic! Cum îl recunoşti pe cel contrafăcut

March 4, 2024
61 Views

Uleiul de măsline trebuie păstrat în sticle colorate, departe de sursele de căldură, pentru că râncezeşte. Trebuie consumat după cel mult 3-4 luni de la deschidere. Foto: Shutterstock

Considerat cel mai sănătos din lume, uleiul de măsline are unele beneficii dacă este consumat regulat. Pentru acest lucru, este bine să fie ales un sortiment de calitate.

Acest ulei se obţine prin presarea mecanică a măslinelor. În medie, este nevoie de 5-6 kilograme de măsline pentru a obţine 1 litru de ulei. Beneficiile pentru sănătate sunt conferite de acizi grași polinesaturați (Omega-3 și -6) și acizi grași mononesaturați (Omega-9), precum şi de antioxidanţi, mai ales polifenoli, vitaminele A și E. Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că este un aliment caloric.

Menţine sănătatea inimii

Acizii graşi şi antioxidanţii din uleiul de măsline îi conferă protecţie cardiovasculară. Mai exact, reduc colesterolul rău, îl cresc pe cel bun şi combat stresul oxidativ, responsabil de formarea plăcilor de aterom.

Poate proteja de cancer

Datorită conţinutului bogat de vitamina E și polifenoli, uleiul de măsline poate ajuta la prevenirea apariției cancerelor de toate tipurile, conform rezultatelor unei meta-analize care a 19 studii. Protecţia ar fi mai mare în cazul cancerelor de sân şi digestive (stomac, colon).

Combate constipaţia

Dacă ai tranzit intestinal greoi şi eşti predispus la constipaţie, include uleiul de măsline în dietă. Oleina din conţinutul acestui ulei are proprietăţi purgative, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a înmuia scaunul şi de a facilita eliminarea lui. Pentru aceste beneficii, cosnumă ulei de măsline extravirgin, ca atare sau în salate.

Este antiinflamator natural

Uleiul de măsline ar avea un efect comparabil cu cel al ibuprofenului, este concluzia unui studiu american apărut în revista „Nature”. Beneficiul este conferit de un compus numit oleocantal, care are proprietăţi similare cu cele ale medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

De câte tipuri este
Uleiul de măsline extravirgin, care se obţine doar prin presarea mecanică a măslinelor, la rece, este considerat cel mai sănătos. Nivelul de aciditate nu trebuie să fie mai mare de 0,8%. Nu este expus la temperaturi ridicare şi nici nu este prelucrat chimic. De aceea, îşi păstrează calităţile nutritive şi compuşii valoroşi pentru sănătate. Are un gust mai aromat, mirosul plăcut şi culoarea galbenă cu nuanţă verzuie. Este ideal pentru marinade şi sosuri. Nu îl prăji sau supraîncălzi, pentru că substanţele benefice se deteriorează şi se formează compuşi nocivi.

Uleiul de măsline virgin presupune tot procesare mecanică. Are o aciditate de aproape 2% şi are un gust plăcut.

Ulaiul de măsline rafinat a fost supus unor procedee de rafinare chimice sau termice, care au dus la pierderea unor calităţi nutriţionale. Are o aciditate mai mare de 2% şi poate fi folosit la prăjit.

Cum alegi un ulei de măsline autentic
– În primul rând, caută pe eticheta sticlei una dintre cele 3 mari categorii supervizate de Uniunea Europeană, respectiv produsele de origine protejată (PDO), produsele de indicație geografică protejată (PGI) și produsele organice (BIO).

– Uleiul de măsline extravirgin sau virgin trebuie ambalat în sticle verzui sau maronii (nu de plastic) și să fie valabil 2 ani de la data recoltării măslinelor.

– Verifică aciditatea uleiului, care trebuie menţionată pe etichetă. Aceasta trebuie să fie sub 1%, în cazul celui extravirgin.

Cum recunoşti uleiul extravirgin contrafăcut
Sunt mai multe trucuri prin care poţi afla dacă uleiul de măsline este contrafăcut. Unul este testul îngheţării: uleiul de măsline extravirgin se solidifică atunci când este îngheţat, iar după ce este lăsat la temperatura camerei îşi revine. Dacă nu se îngroaşă la rece, nu este un ulei pur. Totodată, uleiul de măsline extravirgin este inflamabil: pentru a verifica acest lucru, îmbibă un fitil în ulei şi pune-l într-un recipient de sticlă. Dacă uleiul este autentic, fitilul ar trebui să ardă şi să nu producă fum.

Ce spune medicul

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: