Ministerul Finanţelor ar urma să dezvolte o aplicaţie mobilă pentru sistemul e-Factura, în timp ce Fiscul va implica mediul de afaceri în elaborarea normelor privind aplicarea impozitului pe microîntreprinderi, au anunţat reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.
O delegaţie a CNIPMMR, condusă de Florin Jianu, a avut o întâlnire, la sediul Guvernului, cu premierul Marcel Ciolacu, în cadrul căreia au fost abordate subiecte precum: impactul noilor măsuri fiscale asupra antreprenorilor la o lună de la punerea în aplicare şi posibilitatea de îmbunătăţire a unor aspecte ce ţin de implementarea e-Factura şi impozitarea microîntreprinderilor; susţinerea transportatorilor prin adoptarea măsurilor în domeniul fiscal; îmbunătăţirea Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe; reanalizarea prevederilor legale care reglementează obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu; eliminarea accizei din calculul valorii cifrei de afaceri pentru sectorul distribuţiei de bunuri şi energie; eliminarea despăgubirii în regie proprie acordată în baza poliţelor CASCO şi RCA pentru accidente rutiere fără victime deoarece prin aceasta se susţine munca nefiscalizată în domeniul service-urilor auto.
În urma analizării şi dezbaterii fiecărui subiect, cele două părţi participante la întâlnire au convenit o serie de soluţii. Astfel, Ministerul Finanţelor va dezvolta o aplicaţie mobilă pentru sistemul e-Factura, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va implica mediul de afaceri în elaborarea normelor privind aplicarea impozitului pe microîntreprinderi şi va clarifica modul de încadrare în categoria microîntreprinderilor plătitoare de impozit pe venit raportat la modificările introduse prin OUG 115/2023.
…..