Vineri, 16 februarie, începând cu ora 18:30, te invităm să pătrunzi în amosfera operei Evgheni Oneghin – o capodoperă atemporală despre dragostea neîmpărtășită, regrete și consecințe dureroase. Când iubirea Tatianei este tratată cu respingere, șirul evenimentelor capătă un curs dramatic, iar Oneghin (interpretat de baritonul Florin Estefan) recurge la o serie de acțiuni necugetate. După o absență îndelungată marcată de remușcări și regrete, protagonistul o reîntâlnește pe Tatiana și descoperă că iubirea pe care o nesocotise nu mai are nici o șansă de împlinire.
Ne vom bucura de prezența unor invitați de excepție: la pupitrul dirijoral se va afla Maestrul Constantine Orbelian, Director muzical și Dirijor principal la New York City Opera. Nominalizat de patru ori la premiile Grammy,dirijorul și pianistul american a activat în Rusia și în Europa de Est, mai întâi ca Director artistic al Orchestrei de cameră din Moscova, a Filarmonicii Naționale a Rusiei, iar ulterior în calitate de Dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Kaunas (Lituania) sau ca Dirijor general și artistic al Teatrului de Operă Academic de Stat din Erevan (Armenia). Ambasador muzical internațional datorită turneelor mondiale desfășurate, Constantine Orbelian a fost primul dirijor american care a devenit Director muzical al unei instituții rusești, fiind onorat în anul 2004 cu titlul „Artist de onoare al Rusiei”.
Tatiana, tânăra visătoare și idealistă, a cărei mărturisire de dragoste îi va schimba complet destinul lui Oneghin, va fi interpretată de soprana invitată Lali Khabalova! Absolventă a prestigioasei Academii de Muzică din Gnessin (Rusia), soprana georgiană Lali Khabalova este laureată a unui număr impresionant de competiții internaționale. În perioada 2017-2019, a studiat cu mari maeștri, precum Robert Lombardo, Michael Paul sau Mary Pinto, în cadrul Academiei Italiene de vară. Din anul 2016, se pregătește cu profesorul de tehnică vocală Hayk Grigoryan, activând totodată în mediul concertistic. Colaborând cu instituții prestigioase de cultură, Lali Khabalova a debutat în anul 2023 pe Scena Operei din Sankt Petersburg, cu rolul Madama Butterfly din opera cu același titlu de G. Puccini.
Olga, energica și vesela soră a Tatianei, va fi interpretată de mezzo-soprana invitată Marina Dobrescu! Originară din Republica Moldova, Marina Dobrescu a studiat pianul și interpretarea vocală la Școala de Muzică din Călărași. A fost studentă a Colegiului Republican de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, unde a studiat Dirijat Coral și Canto cu Vladimir Vikilu. În această perioadă, a obținut premii importante la concursuri naționale și internaționale. După absolvirea cu succes a Colegiului Republican în anul 2012, mezzo-soprana Marina Dobrescu a fost admisă la Facultatea de Interpretare a Academiei de Artă „V.S. Popov” din Moscova, iar în perioada studenției a fost acceptată pentru audiții la programul de tineret „Lindemann Young Artist program” al teatrului The Metropolitan Opera din New York.