O lege privind familia în România – care să definească conceptul de familie, să recunoască „diversitatea formelor de familie” și să stabilească drepturile și responsabilitățile părinților – este în pregătire la Ministerul Familiei, având ca termen de prezentare în guvern iunie 2024. În argumentarea proiectului nu este detaliat însă ce înseamnă „diversitatea formelor de familie”, fiind date ca exemplu „familia tradițională, familia monoparentală, familii adoptive, etc.”. În noiembrie, premierul Marcel Ciolacu susținea că „societatea românească nu este pregătită” pentru decizia CEDO cu privire la statutul juridic al cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex și că o astfel de reglementare nu se află printre prioritățile sale.
Guvernul a adoptat, joi, un memorandum de aprobare a programului legislativ al Executivului pentru 2024.
În programul legislativ figurează și un proiect de lege privind familia, cu termen de prezentare în guvern iunie 2024.
„Scopul Legii privind familia din România este să ofere un cadru legal cuprinzător și echitabil pentru reglementarea relațiilor familiale și protejarea drepturilor și intereselor membrilor unei familii”, argumentează inițiatorul – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero.
Conform documentului, printre principalele reglementări ale acestei legi sunt următoarele, „fără a se limita la acestea”:
„1. Definirea familiei: Precizarea conceptului de familie, recunoașterea diversității formelor de familie (familia tradițională, familia monoparentală, familii adoptive, etc.);
2. Drepturile și responsabilitățile părinților: Stabilirea drepturilor și obligațiilor părinților față de copii, inclusive dreptul la custodie, vizitare, susținere financiară și responsabilitatea pentru educația și bunăstarea copiilor;
3. Protecția copiilor: Asigurarea unui cadru legal pentru protejarea copiilor împotriva neglijenței, abuzului și exploatării, inclusive măsuri de intervenție în situații de abuz sau neglijare;
4. Reglementarea căsătoriei și a divorțului: Stabilirea condițiilor și procedurilor pentru încheierea căsătoriei, precum și regulile și procedurile pentru divorț, custodie și împărțirea bunurilor;
5. Adopția și protecția persoanelor vulnerabile: Precizarea legislației în vigoare pentru procesul de adopție, asigurarea protecției și sprijinului pentru copiii fără părinți sau pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii;
6. Protecția victimelor violenței domestic: Stabilirea măsurilor și resurselor/instituțiilor responsabile pentru prevenirea și protejarea victimelor violenței domestice, inclusive ordine de protecție și acces la servicii de consiliere și sprijin”.
România, obligată de CEDO să recunoască cuplurile de același sex
În septembrie 2023, Colegiul de judecători al Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex.
…..