Studiu: 9 din 10 angajați își doresc pentru 2024 servicii de sănătate mai complexe în pachetul de beneficii extrasalariale

December 16, 2023
400 Views

În contextul ultimilor 3 ani, preocuparea companiilor și angajaților pentru sănătate a crescut, iar tendința continuă să fie reprezentativă pentru peisajul din piața muncii și în 2024. Potrivit unui sondaj realizat de MedLife și NN România, în colaborare cu eJobs, 91,2% dintre angajații români susțin că își doresc pachete de sănătate mai complexe. În consecință, companiile iau în calcul noi creșteri ale bugetelor pentru beneficiile de sănătate în 2024, 33% dintre ele afirmând că vor suplimenta aceste investiții cu un procent de 10 – 20% față de anul curent.

Abonamentele medicale și asigurările de sănătate sunt în topul beneficiilor extrasalariale primite de angajați: locul 2 (33,6%) – abonamentele medicale, locul 7 – asigurările de sănătate (17,9%).
56% dintre angajați spun că abonamentele medicale le asigură un confort financiar sporit, în contextul serviciilor gratuite sau a discounturilor asigurate prin intermediul acestora.
64,5% dintre angajați apreciază asigurările medicale pentru acoperirea și sprijinul financiar acordat, inclusiv pentru boli grave, spitalizare și/sau intervenții chirurgicale.
33% dintre companii anticipează o creștere a bugetelor pentru beneficiile de sănătate în 2024, cu 10 – 20% față de anul curent.
Alături de abonamentele medicale, topul beneficiilor extrasalariale este completat de tichetele de masă (prima poziție), decontarea transportului și programul flexibil.
Imaginea actuală a pieței muncii s-a schimbat în urma evenimentelor de la nivel global – pandemie, războaie, inflație -, care au determinat o preocupare mai mare față de sănătate. Companiile conștientizează că au nevoie de o echipă puternică pentru a trece prin vremuri dificile și și-au adaptat tot mai mult pachetele extrasalariale pentru a răspunde nevoilor angajaților. În prezent, abonamentele medicale sunt în topul beneficiilor extrasalariale pe care le primesc angajații, ocupând locul 2 (33,6%), pe primul loc clasându-se tichetele de masă (63,9%). Alături de acestea, angajații primesc și alte beneficii menite să le protejeze sănătatea, precum asigurări medicale (17,9%), abonamente la săli de fitness (9,4%) sau abonamente stomatologice (3,5%).

91,2% dintre angajați își doresc pachete de sănătate mai complexe

Beneficiile pentru sănătate sunt considerate aproape obligatorii în pachetele de angajare, iar interesul angajaților pentru acestea este justificat de numeroasele avantaje pe care le oferă. De pildă, 56% dintre angajații care au răspuns studiului spun că abonamentele medicale le asigură un confort financiar sporit, prin faptul că le oferă gratuitate sau discount la servicii medicale. În plus, ei apreciază posibilitatea de a avea acces la servicii medicale de calitate (55%), precum și faptul că au la îndemână un instrument care îi încurajează să aibă un comportament preventiv și îi ajută să-și îmbunătățească starea de sănătate fizică 47,6%.

Când vine vorba de asigurările de sănătate, 64,5% dintre angajați văd ca avantaj acoperirea și sprijinul financiar, inclusiv pentru boli grave, spitalizare și/sau intervenții chirugicale, 57,1% pun preț pe liniștea și protecția de care au parte în cazul unor probleme de sănătate neprevăzute, iar 46,8% consideră că acestea le oferă un confort financiar ridicat, prin acoperirea pe care o au în cazul unor urgențe medicale.*

În acest context, 91,2% dintre angajați afirmă că își doresc pachete de sănătate mai complexe, care să cuprindă toate opțiunile pentru prevenție și protecție în caz de urgențe medicale, de la abonamente medicale și asigurări de sănătate, la abonamente stomatologice și inclusiv abonamente de fitness.

„Asistăm la o tranziție, de la grija pentru prevenție, către o abordare holistică a sănătății, iar interesul tot mai ridicat în mediul de business pentru acest capitol vine cu un dublu avantaj: oamenii din echipă își păstrează sănătatea și susțin performanța companiei. În calitate de partener de sănătate al peste 10.000 de companii și peste 800.000 de angajați din România, încercăm să fim în permanență conectați la nevoile acestora. Dialogul constant cu partenerii, precum și dinamica pieței muncii, ne-au arătat nevoia de soluții integrate, all in one, prin care angajații să aibă acces cât mai facil la un univers întreg de opțiuni pentru sănătatea lor. Astfel, am dezvoltat un abonament de sănătate complet, ce cuprinde, pe lângă serviciile de prevenție și profilaxie obișnuite, asigurarea de sănătate de grup NNCare, dezvoltată în parteneriat cu NN România, abonament stomatologic în cadrul rețelei noastre DENT ESTET, precum și abonament la săli de sport, pas pe care am reușit să îl facem odată cu integrearea sălilor SWEAT CONCEPT în grupul nostru. Abonamentele pot fi personalizate pentru fiecare partener în parte și pot cuprinde și alte opțiuni, precum masaj la birou, sesiuni de sport acasă, servicii de psihoterapie și multe altele, nu doar pentru angajați, ci și pentru familiile acestora”, afirmă Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

33% dintre companii anticipează o creștere a bugetelor pentru beneficiile de sănătate în 2024

…..

Detalii suplimentare despre abonamentele complete de sănătate MedLife puteți afla aici: https://www.medlife.ro/servicii-companii.

Foto : captura, hotnews.ro

Leave A Comment