Parteneriat strategic între UBBMed și Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe au încheiat în această săptămână un parteneriat strategic care vizează derularea unor activități academice, în principal de cercetare-dezvoltare-inovare și educaționale, specifice zonei medicale.

Parteneriatul urmărește dezvoltarea activităților academice în zona medicală, în direcția strategiei lansate prin programul UBBMed al UBB și va cuprinde activități de cercetare științifică, activități de educație, de furnizare a unor servicii de specialitate, dar și alte activități care vor fi agreate prin acorduri punctuale.

„UBBMed e o direcție pe care ne-am asumat-o în sensul deschiderii către un domeniu important, necesar unei universități de tip „world-class” cum este UBB și pe care marile universități ale lumii îl abordează și îl integrează. Urăm Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe bun venit în familia UBBMed, alături de alte mari infrastructuri clinice din Cluj-Napoca și din orașele unde este prezentă UBB (inclusiv infrastructuri clinice din capitală). Intrarea în familia UBBMed înseamnă acces la resursele UBB – tehnologie, infrastructură, granturi, studenți, rețele naționale/internaționale etc. -, într-o logica „win-win”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Leave A Comment