Criza de medici, dar și pacienții nevoiţi să meargă și sute de kilometri pentru a avea parte de tratamente, ar urma să devină istorie până în anul 2030. Așa speră guvernanții, care au aprobat Strategia naționala de sănătate. Pacienții vulnerabili – copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi – ar urma să se bucure de atenție sporită din partea autorităților. O promisiune importantă.
Sute de comune și sate din România nu au niciun medic de familie. Oamenii din aceste localități parcurg kilometri întregi către orașe ca să fie văzuți de un doctor.
O generație întreagă de medici se pensionează în zonele rurale. Iar medicii tineri refuză cabinetele de sate, chiar dacă legea le dă mai mulți bani dacă profesează în comunele cu deficit de personal medical. Dispensarul comunal din Vișina Nouă e în zadar renovat și complet dotat. Nu are cine să consulte pacienții.
1 din 50 de români nu are acces la servicii medicale primare, adică nu primește consultații, trimiteri la analize și nici rețete compensate. Sunt date oficiale care mai arată că la nivel național sunt aproape 330 de localități, sate și comune, care nu au niciun medic de familie.
La concursul de rezidențiat de anul acesta medicina de familie a avut cel mai mare număr de locuri din istorie. Speranța e ca în trei patru ani noile generații să ocupe locurile medicilor pensionați. Ministrul Sănătății avertizează însă că e nevoie și de alte măsuri ca medicina de familie să devină atractivă pentru tinerii absolvenți.