Tinerii aleg să se angajeze în domenii în care sunt bine plătiți, chiar dacă nu au studii specifice

August 23, 2023
312 Views

Tinerii români (18-24 de ani) care lucrează aleg domenii în care se angajează ușor și sunt bine plătiți, chiar dacă nu au studii specifice, susțin specialiștii Bestjobs.
Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este de aproape 22%, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică. Totodată, dintre cei care au un loc de muncă, 40% sunt înregistrați în Comerț și Agricultură, chiar dacă au studii superioare.”, arată sursa citată.

Principalul motiv este că salariile pentru joburile de la început de drum sunt prea mici pentru a acoperi nevoile tinerilor, așa cum declarau 64% dintre respondenții celui mai recent sondaj bestjobs efectuat în rândul publicului 18-24 de ani.

Astfel, 40% dintre ei ajung să-și înceapă cariera într-un domeniu nou, pentru care nu au studii sau care nu necesită un anumit set de abilități, doar pentru a câștiga un salariu mai bun și experiență în CV.

Ce domenii preferă tinerii
Candidații 18-24 de ani reprezintă 20% din totalul utilizatorilor platformei de recrutare online bestjobs și au efectuat aproape 1 milion de aplicări de la începutul anului și până în prezent. Cele mai multe au fost în Retail, E-commerce, Call Center, Marketing, Administrativ, Turism, HoReCa, Logistică sau Curierat. O bună parte dintre candidați vizează și internship-urile sau joburile entry-level în Inginerie, IT sau Financiar, iar mulți dintre ei se orientează către joburi din mediul digital, unde își pot construi o carieră care să le asigure flexibilitate și opțiuni de lucru remote.

„În mod normal, alegerea carierei ar trebui să fie strâns legată de domeniul studiat, astfel încât traseul profesional să fie unul coerent. Din păcate, pentru mulți nu este așa. Tinerii candidați descoperă rapid că ofertele salariale sunt sub nivelul așteptărilor lor, cerințele sunt prea mari, iar mediul de lucru este adeseori stresant în cadrul domeniilor pentru care s-au pregătit academic.

În acest context, aleg soluția mai ușoară, care de cele mai multe ori se rezumă la un job mai bine plătit într-un domeniu precum Comerț sau HoReCa, unde salariile oferite nu depind la fel de mult de setul de abilități sau de vechimea în muncă. Acest scenariu este nefavorabil pentru piața muncii în general, întrucât nivelul de cunoștințe academice și dorința de a evolua în domeniul studiat se diluează în timp, creând o distanță tot mai mare între experiența aplicată și cerințele sectorului respectiv”, spune Ana Vișian, marketing manager bestjobs.

…..

Leave A Comment