Bioflavonoidele reprezintă un grup de compuși derivați din plante, numiți compuși polifenolici, recunoscuți drept antioxidanți. Aceștia sunt numiți și flavonoide și există undeva pe la 6.000 de tipuri diferite cunoscute. Unele flavonoide sunt folosite ca suplimente alimentare sau în alte scopuri, contribuind la sănătatea noastră. Ce beneficii au flavonoidele și unde le găsești?
Flavonoidele se găsesc în anumite fructe, legume și alte alimente, printre care și ciocolata neagră, și au puternice proprietăți antioxidante. Cum sunt de folos organismului? Fiind antioxidanți, acestea pot lupta contra acțiunii radicalilor liberi. Se crede că acțiunea dăunătoare a radicalilor liberi joacă un rol în orice afecțiune, începând de la bolile cardiovasculare și până la cancer. Totodată, antioxidanții pot să ajute corpul chiar și să facă față alergiilor și virusurilor.
Ce sunt flavonoidele?
Flavonoidele sunt o clasă de metaboliți secundari din plante care fac parte din grupa mai largă a polifenolilor. Acești compuși sunt găsiți în mod natural în vegetale și sunt responsabili pentru culorile vibrante ale fructelor, legumelor și florilor. Există șase subclase de flavonoide: antocianidine, flavan-3-oli, flavanone, flavone, flavonoli și polimeri.
Flavonoidele au fost studiate pe scară largă și s-a constatat că au numeroase beneficii pentru sănătate. Acestea sunt puternici antioxidanți, ceea ce înseamnă că ajută la combaterea stresului oxidativ și la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. De asemenea, flavonoidele pot avea efecte antiinflamatorii, antivirale, antibacteriene și anticancerigene.
Ce beneficii avem în urma aportului de flavonoide?
Pe lângă vitamine și minerale, fructele și legumele sunt o sursă importantă de flavonoide, cu puternic rol antioxidant. Flavonoidele blochează enzima de conversie a angiotensinei, blochează enzimele ciclooxigenazei care descompun prostaglandinele și previn agregarea plachetară. În plus, protejează sistemul vascular care transportă oxigenul și substanțele nutritive către celule.
Flavonoidele sunt, cum spuneam, antioxidanți și poate ai mai auzit de unii dintre aceștia, cum sunt vitaminele C și E și carotenoidele. Acești compuși contribuie la protecția celulelor împotriva acțiunii radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt toxine din corp care pot afecta celulele sănătoase. Când se întâmplă acest lucru, acțiunea se numește stres oxidativ.
Alți antioxidanți, cum sunt aceste flavonoide, nu se găsesc în concentrații mari în fluxul sangvin, ca atare, dar pot influența transportul sau activitatea unor antioxidanți mai puternici, cum este vitamina C, prin tot corpul.
Susțin activitatea altor antioxidanți
Cercetătorii spun că flavonoidele pot să ajute în numeroase probleme de sănătate, folosite în scop terapeutic sau protector. De asemenea, flavonoidele pot influența capacitatea vitaminei C de a fi absorbită și utilizată de organism. Unele studii arată că antioxidanții precum flavonoidele lucrează în corpul uman în mai multe moduri, iar una dintre trăsături ar fi că flavonoidele protejează și chiar cresc gradul de apărare al antioxidanților în corp.
Au efect antiinflamator
Flavonoidele au demonstrat proprietăți antiinflamatorii, contribuind la reducerea inflamației cronice din corp. Acest lucru este benefic pentru prevenirea bolilor inflamatorii, cum ar fi afecțiunile cardiovasculare, diabetul de tip 2 și bolile neurodegenerative.
Au potențialul de a lupta contra alergiilor
Afecțiunile de natură alergică pot să răspundă bine la administrarea de flavonoide. Printre aceste afecțiuni se numără dermatita atopică, rinita alergică și astmul alergic. Dezvoltarea afecțiunilor din familia alergiilor este adesea asociată cu un exces al stresului oxidativ din corp. Flavonoidele pot ajuta la îndepărtarea radicalilor liberi și la stabilizarea speciilor reactive de oxigen. Acest lucru poate duce la mai puține reacții alergice. De asemenea, flavonoidele pot reduce răspunsurile inflamatoare care contribuie la afecțiuni precum astmul.
Oferă protecție cardiovasculară
Boala arterială coronariană (cunoscută și sub numele de cardiopatie ischemică) este o altă problemă de sănătate care implică stresul oxidativ și inflamația. Antioxidanții din flavonoide pot proteja inima și pot reduce riscul de deces prematur, potrivit studiilor. Chiar și cantitățile mici de flavonoide din alimentație pot să scadă riscul de deces din cauza bolii arteriale coronariene. Alte cercetări arată că flavonoidele reduc riscul atât de boală arterială coronariană, cât și de accident vascular cerebral.
Asigură o bună protecție pentru sistemul nervos
Flavonoidele pot proteja celulele nervoase (neuronii) de diferiți factori nocivi. Pot chiar să ajute celulele nervoase din afara creierului și din măduva spinării. Majoritatea cercetărilor din acest segment se axează pe bolile cronice despre care se crede că pot fi cauzate de stresul oxidativ, cum ar fi demența apărută pe fondul bolii Alzheimer. În aceste cazuri, flavonoidele pot ajuta la întârzierea debutului bolii, în special când sunt administrate pe termen lung.
Totodată, flavonoidele pot să contribuie la o mai bună circulație a sângelui în creier, lucru care ar putea fi de folos la prevenirea unui accident vascular cerebral. O circulație mai bună a sângelui poate să însemne și o mai bună funcționare a acestui organ sau chiar îmbunătățirea funcției cognitive.
Au potențial anticancerigen
Există cercetări care sugerează că flavonoidele au proprietăți anticancerigene. Acești compuși pot inhiba creșterea celulelor canceroase, pot induce apoptoza (moartea celulară programată) și pot inhiba formarea de noi vase de sânge necesare dezvoltării tumorilor. Cu toate acestea, este necesară efectuarea de cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine aceste mecanisme și pentru a determina eficacitatea exactă a flavonoidelor în tratamentul cancerului.
Care sunt sursele de flavonoide?
Autoritățile americane estimează că adulții, în general, consumă 200-250 mg de flavonoide în fiecare zi. Deși le poți cumpăra sub formă de suplimente alimentare, cel mai bine este să te uiți mai întâi la ce ai prin frigider și în cămară. De exemplu, una dintre cele mai mari surse de flavonoide este ceaiul, cel verde și cel negru.
Alte surse alimentare de flavonoide sunt:
……