Unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca revine în curând pe scena instituției. Este vorba de „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, scenariul și regia lui Decebal Marin, programat pentru duminică, 9 aprilie, de la orele 11 și 12.30, precum și marți, 11 aprilie, de la ora 17.
Spectacolul „Punguța cu doi bani” este o reprezentație foarte colorată și construită ingenios, de la păpușile care apar în scenă până la integrarea actorilor în ansamblu. În versiunea lui Decebal Marin, e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților.
Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.
Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală, de Traian Păcurar.
Durata spectacolului este de 50 de minute.
Reprezentațiile au loc în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Valabilitatea rezervărilor expiră cu 15 minute înainte de începerea fiecărui spectacol, motiv pentru care spectatorii sunt rugați să ajungă la timp.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.