Cum arată lipsa de vitamine. 8 semne pe care ți le dă corpul

April 7, 2023
248 Views

Carența de vitamine nu se manifestă zgomotos. Cu toate acestea, corpul îți transmite anumite semnale pe care ar fi bine să le iei în seamă. Vitaminele și mineralele (micronutrienții pe care organismul nostru nu îi poate produce singuri) sunt esențiale pentru menținerea bunei funcționări a organismului nostru. Fiecare are rolul lui bine definit în corp.

Unul dintre cele mai răspândite simptome ale carenței de vitamine este oboseala

O dietă echilibrată, variantă și sănătoasă ne asigură aportul necesar de substanțe nutritive de care avem nevoie. Suplimentele de vitamine vin să acopere golurile din dietă. Cu toate acestea, chiar dacă luăm multivitamine am putea avea deficit de vitamine. Asta pentru că fiecare supliment alimentar este diferit – spre exemplu, un supliment alimentar cu multivitamine ar putea să nu acopere cea mai mare deficiență de care are nevoie corpul.

Nu înseamnă că dacă luăm multivitamine am rezolvat problema. De aceea este important să recunoaștem semnele pe care organismul ni le transmite și să ajustăm deficiența de care acesta suferă, cu sprijinul specialiștilor.

Ce înseamnă o carență de vitamine?

Carența de vitamine înseamnă lipsa uneia sau a mai multor vitamine. Nu lipsește de tot, aceste cazuri sunt foarte rare și bine semnalate prin boli (scorbutul, spre exemplu, carența de vitamina C). Dar nu este suficient pentru ca organismul să-și păstreze sănătatea. Aceste carențe de vitamine sunt incredibil de comune. Se estimează că în jur de două miliarde de oameni din întreaga lume suferă de deficit de vitamine. Astfel, carențele de vitamine sunt de două feluri: carențe primare și carențe secundare. În cazul unei carențe primare, este nevoie să introduci în dieta ta mai multe alimente care conțin vitaminele de care corpul tău are nevoie.

Sau să apelezi la un supliment de aceea vitamină, în cazul în care ai restricții alimentare care te împiedică să consumi acel aliment care ți-ar acoperi carența. Cum e cazul celor care suferă de alergii alimentare. Vorbim despre carențe secundare atunci când corpul nostru nu poate absorbi substanțele nutritive de care are nevoie. Acest lucru se întâmplă când suferim deja din cauza unei boli – boala celiacă sau fibroza chistică.

Carența secundară poate să se instaleze și odată cu vârsta, din cauză că, pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru absoarbe mai puține substanțe nutritive decât ar avea nevoie. În acest caz, proaste absorbție poate produce carențe de calciu și vitamina D. Persoanele în vârstă care nu mai pot produce vitamina D dezvoltă o carență de calciu, deoarece calciul nu poate fi absorbit în organism fără ajutorul vitaminei D.

8 semne ale carenței de vitamine

Semnele unei carențe de vitamine nu atrag atenția de fiecare dată. Ele pot fi ușor trecute cu vederea și, dacă nu le cunoști, uneori nici nu le-ai putea asocia cu lipsa de vitamine.

Iată care sunt semnele comune ale carenței de vitamine pe care le-ai putea ignora:

1. Oboseala
Unul dintre cele mai răspândite simptome ale carenței de vitamine este oboseala. Senzația aceea de slăbiciune, de sfârșeală, de parcă ți s-au descărcat bateriile.

Desigur, oboseala poate avea multe cauze. Privarea de somn ar fi principala. Însă dacă această stare de oboseală nu dispare indiferent cât de mult dormi sau te odihnești, poate indica o lipsă de vitamine.

Ce vitamine îți lipsesc dacă te simți obosit:

• vitamina D;

• vitamina B3;

• fier.

„Fierul este foarte important pentru că intervine în foarte multe procese enzimatice intracelulare. În momentul în care eu nu am suficient fier în organism, nu am suficientă materie primă pentru a sintetiza mioglobină și hemoglobină. Asta înseamnă că voi avea o calitate slabă a globulelor roșii, asta înseamnă că oxigenul nu va fi transportat către țesuturi“, explică dr. Ecaterina Popescu, medic specialist pediatru.

2. Slăbiciune musculară sau dureri musculare
Un alt semn al carenței de vitamine poate fi slăbiciunea musculară sau chiar durerile musculare. Acele crampe dureroase care apar brusc și trec la fel de brusc.

Cauzele acestor simptome, din nou, pot fi multiple, mai ales dacă suferi și de articulații dureroase din cauza vârstei. Cea mai cunoscută deficiență asociată cu slăbiciunea musculară este cea de vitamina D. Dar poate fi vorba și de o lipsă de vitamina B și magneziu.

Slăbiciunea musculară și crampele musculare pot indica o lipsă de:

• vitamine din grupul B;

• vitamina D;

• vitamina E;

• magneziu.

Lipsa de magneziu poate da simptome la nivelul sistemului nervos, muscular și osos. „Aportul zilnic de magneziu ar trebui să fie de cca 300 mg la femei, respectiv 400 mg la bărbați, fiind necesar un aport mai mare în cazul unui efort susținut fizic. Aportul acestuia ar trebui să fie însoțit de un aport optim de vitamina B6 pentru ca rolul acestui mineral să se realizeze în mod corespunzător”, precizează dr. Ionuț Ștefan, medic primar chirurgie generală și oncologică, consultant nutriție, pentru SmartLiving.ro. Găsești aici când și cum se ia magneziu ca să aducă beneficii.

3. Pierderea masivă a părului
Căderea părului se poate întâmpla din mai multe motive. Moștenirea genetică, anumite afecțiuni medicale, tratamente intensive pentru păr, dar și dezechilibrele hormonale pot duce la pierderea părului.

Dacă părul ți se rărește ori numai este la fel de sănătos ca înainte, pune pe listă și carențele de substanțe nutritive. Mai exact:

• vitamina B2;

• biotină;

• folat;

• zinc.

Specialiștii ne avertizează însă că administrarea suplimentelor de vitamine nu ne va face părul să crească din nou. Trebuie găsită sursa acestei căderi a părului și acest lucru nu se poate decât după un consult de specialitate. Vitaminele pot întreține sănătatea corpului și, implicit, a părului, dar nu sunt pilule magice.

4. Piele uscată

….

Leave A Comment