Dacă vă gândiți ca în viitorul apropiat să vă mutați din inima orașelor zgomotoase și poluate, profitați de vacanțe sau de weekenduri pentru a explora câteva opțiuni interesante. În România există o serie de regiuni sanogene (în care se urmează un stil de viață sănătos și echilibrat), extrem de frumoase și pitorești, care în ultimii ani se bucură și de toate facilitățile normale adaptate lumii moderne, electricitate, piețe moderne și supermarketuri la o distanță mai mică de 5-10 km.
Marile orașe din România sunt unele dintre cele mai poluate din Europa, din cauza suprapopulării, numeroaselor autovehicule, zonelor industriale. La factorii de mediul poluanți, li se adaugă stresul psihic specific marilor aglomerații, situații care nu favorizează în niciun caz sănătatea. De îndată ce intri în marile orașe, stresul și graba altor persoane devin contagioase, iar situațiile tensionate nu întârzie să apară.
Când am vizitat zona Govorei am stat de vorbă cu o localnică. Atunci am aflat că datorită vecinătății cu pădurea cea mai puternic ionizată negativ din România, media de vârstă a longevivilor zonei este de 90 de ani. Ar fi interesant să trecem în revistă cele mai sănătoase zone în care am putea călători în vacanță sau chiar petrece o mare parte a anului sau unde ne putem retrage odată cu pensionarea.
În plus, există persoane cu suferințe cronice diverse. Dacă acestea au posibilitatea de a face o schimbare în ceea ce privește locația, mai ales dacă locuiesc în marile orașe și suferă de boli strâns legate de poluare și stresul generat de viață inutil tumultoasă de multe ori. Am să încep chiar cu zona pe care am vizitat-o recent pentru că m-a surprins plăcut. Aceasta s-a dezvoltat foarte mult mai ales că au venit locuitori noi, care și-au abandonat viață urbană în favoarea celei mult mai sănătoase și relaxate de aici. În plus, viața în afara orașelor mari este mai ieftină, cu un nivel calitativ mai ridicat.
Poți cumpăra o casă cu curte, grădină și chiar livadă la prețul unui mic apartament din centrul Bucureștiului, de exemplu.
Unde poți să trăiești sănătos în România!
Govora și zona Vâlcea
Zona este înconjurată de o salbă de stațiuni-vedetă, apreciate datorită apelor cu calități speciale încă de pe vremea romanilor. La scurtă distanță pe Valea Oltului regăsim Călimănești și Căciulata, situate la o altitudine de 280 de metri în depresiunea Jiblea – Călimănești de pe Malul Drept al Oltului. În depărtare se văd Munții Cozia.
Zona este cunoscută pentru aerul ionizat negativ, bioclimatul sedativ cu un indice de stres cutanat și de stres pulmonar foarte scăzute, dar și datorită izvoarelor sale minerale clorurate, bromate, sulfuroase cu magneziu, calciu și sodiu pentru cure interne și externe.
Pe lângă starea generală de bine, generată de acest mediu, apa din izvoarele captate sunt folosite în tratarea afecțiunilor tubului digestiv precum gastrita cronică, constipația cronică, dischinezie biliară, hepatita cronică sau pancreatita cronică și afecțiuni ale aparatului locomotor. Regiunea este recomandată și celor care suferă de boli ORL, afecțiuni respiratori și tulburări metabolice și nutriționale.
Județul Caraș-Severin
Este bogat în zone deluroase împădurite și răcoroase, cu o frumusețe aparte, în care este situată și stațiunea Băile Herculane, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din întreagă lume, atestată documentar în anul 153 e.n..
Nu numai în Herculane, ci întreaga zonă abundă de izvoare sulfuroase cu puteri curative. Factorii terapeutici specifici în zonă sunt naturali și constau într-un bioclimat sedativ de curățare și ape minerale termale bicarbonate, cloruro – sodice și ușor sulfuroase folosite atât în cure externe, cât și în cele interne. Zona este ideală în special celor care suferă de tulburări nervoase, dar și afecțiuni reumatismale și sistemice, precum poliartrita reumatoidă, spondiloza anchilozantă, reumatisme cronice, reumatisme degenerative și alte afecțiuni ale aparatului locomotor. Ca indicații secundare, la bazele de tratament se tratează inclusiv afecțiuni neurologice periferice și centrale, boli endocrine și metabolice, afecțiuni respiratorii, boli profesionale ori dermatologice.
Dealurile și munții Pădurea Craiului
Acestea reprezintă o altă zonă sanogenă românească, din judeÈ›ul Bihor unde regăsim de altfel È™i staÈ›iunea Băile Felix, care se află la doar 9 km de oraÈ™ul Oradea…..
…..