Atenţie! Aceste suplimente nu trebuie luate în acelaşi timp

March 3, 2023
125 Views

Când trebuie să iei mai multe suplimente alimentare, este bine să știi care dintre ele pot fi administrate simultan. O parte dintre ele pot influența modul în care se absorb celelalte, iar unele interacțiuni pot fi chiar dăunătoare sănătății.

Magneziul și calciul
Dacă nu este o singură pastilă care să conțină și calciu și magneziu (situație în care producătorul a ținut cont de faptul că aceste elemente influențează absorbția reciprocă și a realizat un dozaj corespunzător), atunci trebuie luate separat, la distanță de minimum 2 ore. Magneziul poate induce calmul și susține relaxarea musculară, de aceea este de preferat să fie luat seara. Atunci când iei magneziu, evită fierul și zincul, deoarece nu vor fi la fel de bine absorbite în organism. Prin urmare și acestea ar trebui administrate la distanță de minimum 2 ore de suplimentele cu magneziu.

Vitaminele D, E și K
Studiile au arătat că absorbția vitaminei K poate fi redusă atunci când alte vitamine solubile în grăsimi, cum ar fi vitaminele E și D sunt luate împreună cu aceasta. Din acest motiv, este nevoie ca vitaminele K, D, și E să fie luate la cel puțin 2 ore distanță, pentru a maximiza absorbția lor în organism.

Ulei de pește și gingko biloba
Suplimentele cu ulei de pește, Omega-3, folosite în general, pentru a suține sănătatea inimii, dar și pentru a ameliorarea funcțiilor cognitive, alături de gingko biloba, un supliment care poate fi folosit ca adjuvant în tulburările cognitive, au potențialul de a subția sângele. Din acest motiv, dacă sunt luate împreună, aceste suplimente pot creșe riscul de sângerare. De asemenea, există și riscul ca sângele să nu se coaguleze așa cum ar trebui pentru a opri sângerările. Acestea sunt motivele pentru care este necesar ca suplimentele cu Omega-3 să fie luate la distanță de 3-4 ore față de cele cu gingko biloba.

Cupru și zinc
Suplimentele cu zinc și cupru influențează capacitatea de absorbție. Așadar, dacă iei suplimente care conțin cupru pentru a trata deficitul acestui oligoelement, evitați să iei zinc în același timp. Zincul poate ajuta la întărirea sistemului imunitar, dar poate interfera cu absorbția cuprului în organism. Dacă trebuie să le iei pe amândouă, regula este să le administrezi la cel puțin 2 ore distanță. În caz contrar, semnele deficienței de cupru, care includ oboseală, slăbiciune, oase fragile, sensibilitate la frig și vânătăi, ar putea continua, în ciuda tratamentului.

Fier și ceai verde
Suplimentele cu ceai verde, ca și băutura în sine, nu se administrează împreună cu suplimentele de fier. Deși conțin antioxidanți care aduc mari beneficii sănătății, suplimentele cu ceai verde interferează cu absorbția fierului în organism. În timp, s-a observat la băutorii de ceai verde că poate favoriza apariția anemiei. Acest lucru este valabil și în cazul suplimentelor alimentare cu ceai verde.

Vitaminele C și B12
Unele studii au arătat că vitamina C ar putea descompune vitamina B12 din tractul digestiv, reducând absorbția. De aceea, este cel mai bine să fie luate la cel puțin 2 ore diferenţă. Vtamina B12 joacă un rol important în producția de globule roșii și în funcționarea corectă a sistemului nervos, iar deficiența ei poate duce la o sănătate mai slabă a nervilor și poate afecta dezvoltarea și funcționarea globulelor roșii.

Multivitaminele dimineața, probioticele seara
O regulă după care se ghidează medicii nutriționiști care recomandă suplimente alimentare este ca multivitaminele și antioxidanții să fie luate dimineața pentru a oferi energie, vitamina D la prânz, iar mineralele precum magneziul seara. Tot seara se pot lua și probioticele, dacă nu sunt administrate într-o schemă de prevenție a dezechilibrelor produse de antibiotic.

Leave A Comment