Cum au evoluat chiriile în fiecare oraș. Topul municipiilor în care se cer 500 – 600 euro/lună

February 2, 2023
117 Views

Prețurile cerute pe apartamentele date spre închiriere au crescut în ultimul an din cauza presiunii venite din creșterea cererii, potrivit unui site de specialitate.

Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, în perioada ianuarie – decembrie 2022, prețurile apartamentelor oferite spre închiriere au fost cu 8.7% mai mari față de aceeași perioadă a anului 2021. Astfel, în piața veche se observă o creștere de 7.7% a prețurilor, pe când în piața nouă prețurile au crescut într-un ritm mai ușor și anume, cu 7.2%. Cele mai mari prețuri pe metru pătrat la apartamentele de închiriat pot fi observate în Cluj-Napoca și București.

„Prețurile cerute pe apartamentele date spre închiriere au crescut în ultimul an din cauza presiunii venite din creșterea cererii. Ne așteptăm la chirii mai scumpe în orașele mari din țară și în 2023 sub impactul inflației, dar și a modificărilor fiscale. Clujul rămâne orașul cu cele mai mari chirii la apartamentele mici, în vreme ce Capitala își menține supremația la apartamentele de mari dimensiuni. Timișoara rămâne cel mai accesibil centru regional și pe segmentul chiriilor, raportat la puterea de cumpărare versus costul locuirii”, explică Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.

Ritmul anual de creștere al prețurilor apartamentelor oferite spre închiriat din marile centre regionale :

București: creștere procentuală de 9,2% la prețul apartamentelor de închiriat cu o cameră
În București, în perioada ianuarie – decembrie 2022, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 300 de euro/lună, în creștere cu 9.2%, de la nivelul de 270 de euro pe lună, consemnat în perioada similară din 2021.

În ceea ce privește apartamentele cu două camere din București, acestea au ajuns să fie închiriate cu 450 de euro pe lună, în creștere cu 6.7%, de la o medie de 400 de euro pe lună, înregistrată în aceeași perioadă a anului 2021.

Suma medie necesară pentru închirierea unui apartament cu 3 camere s-a majorat cu 6.9% în anul 2022, situându-se la valoarea medie de 600 de euro/lună, în creștere de la 575 de euro pe lună (valoarea medie înregistrată în perioada ianuarie – decembrie 2021).

Cluj-Napoca: Chiriile pentru 3 camere au crescut cu 14,7%
În Cluj-Napoca, suma medie necesară pentru închirierea unei garsoniere s-a majorat semnificativ în ultimul an, situându-se în prezent la valoarea medie de 300 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună, pe parcursului anului 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 12.2%.

Prețul mediu cerut la închiriere, în perioada ianuarie – decembrie 2022, s-a majorat semnificativ și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns să coste 450 de euro pe lună, comparativ cu 399 de euro, în aceeași perioadă de timp din anul 2021, valoare care semnifică o creștere procentuală de 13.3%.

Comparând perioada ianuarie – decembrie 2022 cu perioada similară a anului 2021, prețurile segmentului locuințelor cu trei camere au crescut cu 14,7%, ajungând la 550 de euro pe lună, comparativ cu 470 de euro pe lună.

Timișoara: Garsonierele se închiriază la 210 de euro lunar
În Timișoara, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere s-a situat, la finalul anului 2022, la 210 de euro pe lună, comparativ cu suma de 200 de euro pe lună înregistrată în perioada similară a anului 2021. Astfel, comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă a anului anterior, valorile prețurilor medii la închiriere pentru această categorie au suferit o creștere de 5.5%.

Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat în perioada ianuarie – decembrie 2022, comparativ cu anul 2021, o creștere ușoară a prețului mediu solicitat, acesta ajungând la 350 de euro pe lună, față de 300 de euro pe lună, așadar se poate constata o creștere de 8.3%.

Așteptările proprietarilor pentru apartamentele cu trei camere, pe de altă parte, s-au situat în anul 2022 la un nivel de 400 de euro pe lună, comparativ cu 350 de euro, consemnat în 2021. Așadar, prețurile medii la închiriere pentru această categorie sunt mai scumpe cu 7.5%.

……

Leave A Comment

%d bloggers like this: