Ne-am obișnuit să trăim cu gândul că suntem în siguranță, că viața noastră de zi cu zi va continua la fel sau chiar mai bine, dacă facem puțin efort. Ne-am obișnuit să ne jucăm cu viața, de-a viața, să ficționalizăm războiul încă de mici copii, doborând avioane și submarine pe o tablă cu cifre și litere. Și atunci, cum să reacționezi când, fără preaviz, ficțiunea devine cea mai neagră realitate? Când alarma antiaeriană transformă visele în coșmaruri, iar mâine și poimâine nu mai sunt decât pagini rupte dintr-o agendă inutilă?
Când È™ocul prăbuÈ™irii lumii noastre, cu toate reperele ei, lasă loc primelor gânduri, realizezi că „s-a întâmplat ceva de nedescris, (că) s-a întâmplat irealul“. Iar atunci, dacă te invadează amintirile, haotic, dacă încerci È™i nu reuÈ™eÈ™ti să reconstitui ce s-a întâmplat din cauza sunetului È™i mirosului morÈ›ii care te bântuie, dacă începi să te îndoieÈ™ti de concreteÈ›ea propriului tău trup, iar propria ta imagine se dedublează È™i se face cioburi… înseamnă că suferi de sindromul supravieÈ›uitorului, înseamnă că eÈ™ti încă viu È™i că trebuie să lupÈ›i pentru viață.
Like this:
Like Loading...
Related
