Noile schimbări din educație: O singură medie și fără teze obligatorii, din anul școlar 2022-2023

May 5, 2022
113 Views

Elevilor le va fi încheiată o singură medie pe tot parcursul anului școlar, iar tezele nu vor mai fi obligatorii, urmând să rămână la latitudinea fiecărui profesor cum și câte evaluări va face, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale, care au precizat că în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Aceste modificări au fost conturate în urma analizelor făcute de specialiștii în științele educației, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat la finalul lunii martie că structura anului școlar va fi schimbată radical – în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.

“S-a conturat decizia că va exista o singură medie pe tot parcursul anului școlar, așa cum este în mai multe state, și va fi eliminată obligativitatea tezelor.

Ideea este de simplificare a procesului și de a lăsa libertate cadrelor didactice să decidă câte evaluări vor face, cum le vor face și câte note vor da.

Obligativitatea eliminării tezelor nu înseamnă și interdicția ca un profesor să dea în continuare teze, dacă așa consideră”, au declarat marți, pentru HotNews.ro, sursele oficiale citate.

Potrivit acestora, în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea în acest sens a Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Aceste modificări vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2022-2023, odată cu schimbarea radicală a structurii anului școlar.

Cum va fi modificată structura anului școlar

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: