1. Despre glicemie
Persoanele cu diabet trebuie să înțeleagă intervalele în care se încadrează nivelul glicemiei lor, deoarece aceasta este o parte esențială a modului în care fiecare pacient își poate ține diabetul sub control.
a. Ce este glicemia?
Glicemia reprezintă concentrația glucozei în sânge. Zahărul din sânge provine din alimentele pe care le mâncăm și este principala sursă de energie a corpului nostru. Sângele transportă glucoza către toate celulele corpului, pentru că aceasta să fie folosită că energie.
b. Valorile normale ale glicemiei în funcție de vârstă
Pentru majoritatea indivizilor sănătoși, limitele normale ale glicemiei sunt următoarele:
-între 72 și 108 mg/dl, pe nemâncate;
-până la 140 mg/dl, la două ore după masă.
Pentru persoanele cu diabet, limitele normale ale glicemiei sunt următoarele:
-înainte de mese: de la 72 la 126 mg/dl, pentru persoanele cu diabet de tip 1 sau diabet de tip 2.
-după mese: sub 162 mg/dl pentru persoanele cu diabet de tip 1 și sub 153 mg/dl pentru persoanele cu diabet de tip 2.
În ceea ce privește glicemia la nou-născuți până la copiii de 5 ani, valoarea normală este de la 100 la 200mg/dl. Pe nemâncate, ar trebui să fie aproape 100 mg/dl. Glicemia după masă și înainte de culcare ar trebui să fie aproape de 200mg/dl. Pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani, glicemia normală are valori cuprinse între 70 și 150 mg/dl. Pe nemâncate, trebuie să fie aproape de 70 mg/dl, iar după masă și înainte de culcare, glicemia ar trebui să fie aproape de 150 mg/dl.
În cazul copiilor de 12 ani sau peste această vârstă, glicemia normală are valori similare cu cele ale adulților. Medicul poate recomanda o gustare înainte de ora de somn dacă glicemia copilului are o valoare mai mică de 100 mg/dl înainte ca acesta să meargă la culcare.
c. Tipuri de testări ale glicemiei
Testarea glicemiei, cunoscută și sub numele de monitorizarea glucozei serice, este una dintre principalele unelte când vine vorba de a ține diabetul sub control. Testarea glicemiei este procesul utilizat pentru a măsura concentrația de glucoză în sânge. Testarea glicemiei poate fi făcută acasă, cu ajutorul unui glucometru. Un test de sânge implică înțeparea degetului cu un ac mic, apoi o picătură de sânge este stoarsă din deget și aplicată pe o lamelă de testare, care se introduce într-un aparat numit glucometru.
i. Testarea glicemiei à jeun
Pentru determinarea glucozei serice, medicul îți poate recomanda să faci un test de sânge. Se pot recolta mai multe tipuri de probe, iar una dintre acestea are legătură cu testarea glicemiei à jeun, adică glucoza serică sau plasmatică bazală, după o perioadă de post de cel puțin 8 ore. Glicemia à jeun este cel mai folosit test pentru diagnosticarea diabetului.
ii. Testarea postprandială a glicemiei
Un test pentru determinarea postprandială a glucozei reprezintă un test de sânge care măsoară concentrația glucozei după o masă care conține o anumită cantitate de carbohidrați. Testarea postprandială a glicemiei arată cât de tolerant este organismul la glucoză.
iii. Testarea aleatorie a glicemiei
Un test aleator de depistare a glicemiei reprezintă o bună modalitate pentru ca medicii să determine concentrația de glucoză în orice moment al zilei. Testul nu este atât de bun în diagnosticul diabetului în cazul persoanelor cu o glicemie ușor mărită, dar este bun pentru cei care au hiperglicemie și au nevoie de tratament mai urgent. Prin urmare, testarea aleatorie a glicemiei este un procedeu util pentru a diagnostica diabetul de tip 1, deoarece întârzierea diagnosticului ar putea duce la riscuri mai mari pentru pacient.
iv. Testarea de toleranță la glucoza administrată oral
În anumite cazuri, medicul poate recomanda testul de toleranță la glucoză (administrată oral); acest test poate fi folosit în scopul diagnosticului, pentru a determina intoleranța la glucoză, diabetul de tip 2 sau diabetul gestațional. Pacientul înghite o anumită cantitate de glucoză, iar la două ore după administrarea orală a glucozei, i se face un test de sânge.
d. Aparate și teste pentru măsurarea glicemiei
Pe piață există o paletă largă de aparate de măsurat glicemia (glucometre), pe care pacienții cu diabet le pot folosi acasă, ori de câte ori le-a recomandat medicul. Frecvența testărilor poate varia, în funcție de tipul de diabet de care suferă pacientul. De exemplu, în cazul diabetului de tip 2, medicii recomandă ca pacienții să își măsoare glicemia o dată înainte de masă și la două ore după masă. În cazul diabetului de tip 1, pacienții ar trebui să își măsoare mai des glicemia, înainte și după mesele principale.
e. De ce fluctuează glicemia în timpul zilei?
Concentrația de glucoză în sânge poate fluctua pe parcursul zilei, iar motivele sunt multiple. Fluctuațiile hormonale (cauzate de boală, rănire, o intervenție chirurgicală, stresul emoțional, menstruații și menopauză) pot afecta și ele nivelul glicemiei. Stresul fizic sau emoțional declanșează eliberarea unor hormoni, care adeseori provoacă hiperglicemie, deci glicemie mare.
Chiar dacă o persoană nu are diabet, se poate confrunta cu hiperglicemie în episoadele grave de boală. Și îndulcitorii artificiali pot modifica răspunsul organismului la glucoza din sânge, arată studiile, iar deshidratarea poate crește glicemia. Unele medicamente (contraceptivele, anumite antidepresive și antipsihotice, unele diuretice și descongestionante nazale) pot cauza valori mai mari ale glicemiei decât cele considerate normale.
f. Cum influențează sănătatea nivelul glicemiei?
Cum spuneam, glucoza din sânge provine din alimentele pe care la mâncăm. Organismul nostru creează glucoză prin faptul că digeră o parte din alimente și le transformă în glucoză, care circulă în fluxul sangvin. Glucoza este astfel folosită ca energie. Iar cantitatea de care nu este nevoie pentru a alimenta imediat organismul este depozitată în celule, pentru ca glucoza să fie folosită mai târziu. Însă prea multă glucoză în sânge poate fi dăunătoare.
Diabetul de tip 2 este o boală caracterizată de niveluri foarte mari de glucoză în sânge, comparativ cu cele considerate normale. Diabetul care nu este ținut sub control poate duce, în timp, la probleme de sănătate atât la nivelul inimii, cât și la nivelul rinichilor, ochilor și vaselor de sânge.
2. Glicemia ridicată sau hiperglicemia
Glicemia mare (hiperglicemia) afectează persoanele care au diabet. Există o serie de factori care contribuie la instalarea hiperglicemiei în cazul persoanelor care au diabet, inclusiv alegerile alimentare și cele legate de activitățile fizice, boală, medicamentele non-diabetice, faptul că persoana a sărit peste anumite mese sau nu și-a luat o doză suficientă din medicamentele pentru scăderea glicemiei.
a. Afecțiuni și alte cauze ale creșterii glicemiei peste pragul normal
Diabetul poate diminua drastic efectele insulinei asupra organismului, fie pentru că pancreasul nu poate produce o cantitate suficientă de insulină (diabetul de tip 1), fie pentru că organismul este rezistent la efectele insulinei sau nu produce suficientă insulină pentru a menține un nivel normal al glucozei în sânge (diabetul de tip 2).
Drept rezultat, glucoza tinde să se acumuleze în sânge, deci se instalează hiperglicemia și poate atinge niveluri mari și periculoase dacă nu este tratată în mod corespunzător. Insulina și alte medicamente prescrise de medic sunt variantele folosite pentru a reduce glicemia. Astfel, cauza cea mai mare a hiperglicemiei are legătură cu pierderea celulelor care produc insulină (din pancreas) sau dacă organismul dezvoltă o rezistență la insulină.
Alte cauze pentru care se poate instala hiperglicemia sunt:
-pacientul a ratat o doză din medicamentul prescris pentru diabet (tablete sau insulină);
-pacientul a consumat mai multe grame de carbohidrați decât pot organismul sau medicamentele să țină sub control;
-pacientul este stresat din diverse cauze;
-pacientul a făcut o infecție;
-pacientul este inactiv din punct de vedere fizic sau face exerciții fizice prea rar;
-pacientul ia parte la o activitate fizică intensă, mai ales când nivelul glicemiei este ridicat și nivelul insulinei este scăzut.
b. Persoanele predispuse la hiperglicemie
Hiperglicemia cronică ce persistă chiar și în perioadele în care persoana nu a mâncat mai multe ore la rând este cel mai frecvent cauzată de diabetul zaharat. De fapt, hiperglicemia cronică este caracteristica definitorie a acestei boli. Hiperglicemia intermitentă poate fi prezentă în stadiile de prediabet. Iar episoadele acute de hiperglicemie, fără o cauză evidentă, pot indica dezvoltarea diabetului sau faptul că persoana are o predispoziție pentru diabet.
Anumite medicamente cresc riscul de hiperglicemie (inclusiv corticosteroizii, medicamentele beta-blocante, unele diuretice, inhibitorii de proteaze etc.), așa că pacienții care urmează un tratament cu aceste medicamente pot fi mai predispuși la episoade de hiperglicemie. Un procent mare de pacienți care suferă un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral pot dezvolta hiperglicemie, chiar în absența unui diagnostic de diabet.
c. Simptomele unui nivel crescut de glicemie
Simptomele (adică semnele timpurii de hiperglicemie) sunt:
-senzație intensă de sete;
-dureri de cap
-dificultăți de concentrare;
-vedere încețoșată;
-urinări frecvente;
-oboseală (persoana se simte slăbită, istovită);
-pierdere în greutate;
-o valoare a glicemiei mai mare de 180 mg/dl.
Principalele 3 simptome ale unui episod de hiperglicemie sunt urinările frecvente, senzația crescută de sete și senzația sporită de foame. Hiperglicemia continuă poate duce și la alte simptome:
-infecții vaginale și infecții cutanate;
-tăieturi și răni care se vindecă foarte lent;
-vederea se înrăutățește;
-nervii se deteriorează, ducând la picioare reci și dureroase sau picioare amorțite, pierderea părului la nivelul membrelor inferioare sau disfuncții erectile;
-probleme ale stomacului și intestinului, cum ar fi constipația cronică sau diareea;
-deteriorarea ochilor, vaselor de sânge sau a rinichilor.
…..
Articolul integral pe www.doc.ro
