
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele anului trecut, de 865.573, dintre 98,09% (848.966 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate), iar 1,91 % (16.607 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
La 31 decembrie 2021, rata persoanelor cu dizabilităţi la populaţia României a fost de 4,48%, regiunile Sud-Vest Oltenia (5,67%), Sud-Muntenia (4,83%) şi Nord-Vest (4,79%) înregistrând cele mai mari rate.
Numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistra în Bucureşti (73.509 persoane), urmat de judeţul Prahova (38.189 persoane), iar cel mai mic număr în judeţul Covasna (6.459 persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Potrivit MMSS, femeile reprezentau 53,35% din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 72,76% din totalul persoanelor adulte cu dizabilităţi.
Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă a rezultat că 52,75% erau persoane cuprinse în categoria de vârstă 18 – 64 ani (415.305 persoane), iar 47,25% au peste 65 ani (372.078 persoane) în totalul persoane adulte cu dizabilităţi.
…..














