- Palatul Sebestyen reprezintă de mai bine de 100 ani un important edificiu cultural și istoric al comunității clujene, fiind declarat monument istoric;
- Imobilul face obiectul unor dispute litigioase controversate, care în prezent se află pe rolul instanțelor clujene. Totul a pornit de la intenția proprietarilor spațiilor situate în podul imobilului de a efectua lucrări de amenajare apartamente la mansardă;
- Specialiști în domeniul construcțiilor și al monumentelor istorice: în lipsa unor verificări riguroase, există șanse ridicate ca imobilul-monument istoric să se prăbușească.
Construit la începutul secolului al XX-lea de către antreprenorul de succes al acelor vremuri, David Sebestyen, imobilul situat pe strada Universității, nr. 3 din municipiul Cluj Napoca, cunoscut sub denumirea de Palatul Sebestyen, reprezintă de mai bine de 100 ani un important edificiu cultural și istoric al comunității clujene. Acesta a fost declarat de Ministerul Culturii și Identității Naționale monument istoric și, în consecință, recunoscut ca fiind parte din patrimoniul cultural de interes local al municipiului Cluj Napoca.  Valoarea sa artistică și culturală este dată, pe de-o parte, de stilul arhitectural pe care îl poartă, specific primei jumătăți a secolului al XX-lea, respectiv decorarea acestuia în stilul seccession, un curent nou adoptat de artiștii vienezi ai acelor vremuri și care se desprinde din ceea ce istoricii vor numi mai târziu stilul Art Nouveau, dominant în întreaga Europă pentru perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, Palatul Sebestyen, pe lângă faptul că păstrează amprenta originală a vremurilor în care a fost construit, prin conservarea intactă a numeroaselor decorațiuni interioare și exterioare (vitralii, ornamente, ascensor, ș.a – datând de la momentul construirii imobilului), impresionează și prin istoria care s-a conturat în jurul său, pornind de la povestea familiei al cărei nume îl poartă, respectiv familia Sebestyen. Membrii acestei familii, de origine evreiască, au avut un destin tragic, fatalist, foarte puțini supraviețuind Holocaustului și ajungând în anii grei ai regimului comunist, când, în decembrie 1989, în proximitatea Palatului au fost uciși mai mulți revoluționari tineri care luptau pentru libertatea și democrația de azi.
Desigur că istoria Palatului nu este legată doar de evenimente tragice, acesta fiind cunoscut în mintea colectivă clujeană ca fiind locul de vază ce a găzduit È™i găzduieÈ™te È™i azi apartamente de lux, magazine, un fost cinematograf (cu denumirea iniÈ›ială Select, Cinematograful Tineretului, iar după 1990 Cinema Arta, până în anul 2012 fiind cel mai longeviv cinematograf din România), sediile unor instituÈ›ii (redacÈ›ia revistei Tribuna, Uniunea Scriitorilor Filiala Cluj, Uniunea ArtiÈ™tilor Plastici filiala Cluj), o librărie (Cioflec în perioada interbelică, Cartea Rusă în perioada comunistă, iar mai târziu Librăria Universității). ÃŽn definitiv, Palatul Sebestyen face parte din ansamblul urban ce alcătuieÈ™te azi „Centrul Istoric al Clujului”, alături de alte edificii istorice cu aceeaÈ™i valoare culturală È™i artistică impresionantă, precum Palatul JustiÈ›iei, Clădirea Universității BabeÈ™-Bolyai, Palatul Primăriei Cluj Napoca, etc. È™i care reprezintă cu succes principalele atracÈ›ii turistice ale acestui oraÈ™.
Începând cu anul 2020, imobilul face obiectul unor dispute litigioase controversate, care în prezent se află pe rolul instanțelor clujene. Totul a pornit de la intenția proprietarilor spațiilor situate în podul imobilului de a efectua diverse lucrări de amenajare apartamente la mansardă. Pentru astfel de lucrări este nevoie în prealabil de acordul expres al celorlați proprietari de apartamente de la nivelurile inferioare ale imobilului.














