Dietele ar putea ajuta pacienții cu diabet de tip 2 (studiu)

December 19, 2021
350 Views

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei asupra diabetului de tip 2. Cercetările au arătat că pierderea în greutate poate duce la remisia acestei boli. Cu toate acestea, studiile anterioare au dat rezultate contradictorii și nu este clar încă care sunt dietele cele mai eficiente.

Federația Internațională de Diabet (IDF) raportează că 1 din 10 adulți trăiesc cu diabet. Diabetul de tip 2 reprezintă peste 90% din aceste cazuri.

IDF estimează că diabetul zaharat va afecta 643 de milioane de oameni din întreaga lume până în 2030, iar numărul va crește la 784 de milioane până în 2045.

Cercetătorii au analizat impactul slăbirii asupra diabetului de tip 2
O serie de studii au investigat impactul pierderii în greutate asupra diabetului de tip 2. Cu toate acestea, pierderea în greutate poate varia foarte mult în funcție de dieta adoptată, iar comparațiile studiilor au dus până acum la rezultate contradictorii. Există încă o incertitudine cu privire la tipul de dietă pe care medicii ar trebui să o recomande celor care suferă de diabet.

O echipă internațională de cercetători condusă de prof. Michael Lean de la Universitatea din Glasgow din Regatul Unit și-a propus să examineze cercetările anterioare.

Scopul lor a fost de a găsi cea mai eficientă abordare alimentară pentru pierderea în greutate, pentru menținerea rezultatelor obținute și obținerea remisiei diabetului de tip 2. Cercetarea face parte dintr-un program de lucru pentru actualizarea recomandărilor Asociației Europene pentru Studiul Diabetului.

Cercetătorii au descoperit că dietele foarte scăzute în aportul caloric și care folosesc înlocuitori de mese au fost cea mai eficientă modalitate pentru ca persoanele cu diabet de tip 2 să își gestioneze greutatea. Rezultatele revizuirii au apărut în revista Diabetologia.

Dr. Lucy Chambers, șeful departamentului de Comunicații de cercetare la Diabetes UK, a declarat pentru publicația Medical News Today: „Această analiză, care combină concluziile multor studii, răspunde la întrebări importante despre care diete sunt cele mai eficiente pentru pierderea în greutate și remisie la persoanele cu diabet de tip 2”.

Pierderea a cel puțin 10 kg ar putea ajuta pacienții cu diabet de tip 2
Experții acceptă pe scară largă că pierderea în greutate poate aduce beneficii pacienților cu diabet de tip 2. Studiul clinic de referință pentru remisia diabetului (DiRECT), condus de prof. Lean, a arătat că este posibil să se obțină remisia diabetul de tip 2 prin menținerea pierderii a cel puțin 10 kilograme, în cazul celor cu exces de greutate.

Pe baza acestei cercetări, prof. Lean a colaborat cu dr. Chaitong Churuangsuk și colegii de la Universitatea din Glasgow și alți cercetători de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie și de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă.

Echipa a efectuat o „evaluare umbrelă” a datelor publicate anterior după studii efectuate pe tot globul. Ei au colectat meta-analize care au investigat ce tip de dietă este cel mai bun pentru a obține pierderea în greutate la adulții cu diabet zaharat de tip 2. Ei au efectuat, de asemenea, o nouă revizuire sistematică a studiilor publicate despre dietele pentru remisia diabetului de tip 2.

Ce au constatant cercetătorii ?
Rezultatele analizei arată că programele de gestionare a greutății care au inclus diete cu un aport caloric redus și înlocuitori de preparate alimentare au oferit pierderi mai mari în greutate decât dietele convenționale cu conținut scăzut de calorii.

…..

Foto: Shutterstock

Leave A Comment