Digitalizarea, agenda de mediu și valorile europene, principalele domenii pe care autoritățile comunitare le au în vedere inclusiv pentru dezvoltarea educației în acest deceniu, sunt prioritățile legislative ale Uniunii Europene pentru anul 2022, conform unei declarații comune semnate de liderii Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene, scrie EduPedu.
Transformarea digitală și tranziția verde au fost principalii piloni ai descrierilor oferite de reprezentanții forurilor europene pentru schimbările prin care va trece educația pe continent în următorul deceniu, conform prezentărilor susținute la cel de-al 4-lea Summit european al Educației, după cum Edupedu.ro a scris aici. Acum, aceste teme deschid lista priorităților legislative pe 2022, în declarația comună semnată joi de președintele Parlamentului European, David Sassoli, premierul sloven Janez Jansa, în numele președinției Consiliului, precum și de președintele Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen.
Pe lângă digitalizare și agenda verde, lista priorităților definite pentru măsurile legislative din 2022 cuprinde și alte domenii avute în vedere inclusiv pentru dezvoltarea sistemelor de educație – refacerea post-pandemie și adaptarea la nevoile noi de pe piața muncii. La fel, și obiectivele ce țin de întărirea identității europene.