Decizie informală la PNL: guvern alături de PSD. Se conturează și numele premierului

November 8, 2021
460 Views

iderii PNL au avut mai multe discuții informale, în cursul acestui weekend, iar curentul majoritar este cel de a forma un guvern alături de PSD și UDMR.

Conform surselor noastre, nucleul dur al PNL nici nu vrea să mai audă de o colaborare cu USR, după experiențele din ultimele luni. De asemenea, cei de la PNL nu doresc să stea cu mâna întinsă către Ludovic Orban și parlamentarii care îi sunt alături pentru a trece proiectele de lege în Parlament.

În discuțiile din interiorul PNL s-a discutat și despre varianta de premier, iar Nicolae Ciucă pare să fie alesul. Acesta este acceptat de liberali, dar există semnale și dinspre PSD că ar putea accepta o astfel de variantă, având în vedere că acesta este și omul dorit de președintele Klaus Iohannis.

Deciziile adoptate informal de către liderii PNL vor fi oficializate, luni, într-o ședință a Biroului Permanent Național. De asemenea, tot luni, PSD va avea o ședință a Consiliului Național, în care vor fi adoptate deciziile partidului.

Negocierile finale între PSD și PNL vor avea loc, cel mai probabil, miercuri, atunci când echipele de negociere se vor pune la masă și vor discuta punctual împărțirea funcțiilor, dar și armonizarea programului de guvernare.

Leave A Comment