Declarații de presă susținute de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban

October 12, 2021
311 Views

Declarații de presă susținute de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban

„Decizia de ieri a președintelui este mai degrabă o cacealma, care are ca efect prelungirea crizei politice și adâncirea ei.

În ciuda bunelor intenții ale USR și ale lui Dacian Cioloș, desemnarea ca prim-ministru al lui Dacian Cioloș este o desemnare care nu ține cont de principiul loialității constituționale care ar fi trebuit aplicat și nu ține cont de faptul că desemnarea trebuie să se facă în persoana unui premier care să aibă cu adevărat șansa de a obține o majoritate parlamentară.

Este clar pentru orice om de bun simț că nici actuala conducere PNL, nici alte formațiuni politice nu vor susține un guvern Cioloș.

Mă îndoiesc că în momentul în care președintele, deși formal și-a îndeplinit atributul constituțional de desemnare a premierului, pe baza singurei propuneri care a fost formulată, nu pot să cred că președinele României nu este conștient de faptul că Dacian Cioloș nu are nicio șansă să formeze o majoritate parlamentară.

Această desemnare s-a produs din cauza faptului că nici PSD și nici PNL nu s-au prezentat la consultări cu o propunere de premier.

Dacă în privința PSD e pagubă-n ciuperci faptul că n-au venit cu propunere de premier, în ceea ce privește conducerea PNL, decizia de a nu se prezenta cu o propunere de prim-ministru este o decizie care practic a pus PNL în situația de a nu avea o propunere de prim-ministru și de a nu-i pune pe masa președintelui o posibilitate de desemnare a unui premier care are șansa să formeze o majoritate parlamentară.

Singura soluție este refacerea coaliţiei de guvernare formată după alegerile din 6 decembrie”, a afirmat Ludovic Orban marți la Parlament.

Acesta spune că „vineri, la nici 24 de ore după decizia luată joi la 10 seara”, conducerea PNL a schimbat mandatul și a hotărât să nu se ducă cu nicio propunere la Cotroceni.

„Asta îmi arată premeditare și că de fapt conducerea PNL a abandonat șansa uriașă de a pune punct crizei politice. Sunt convins că această propunere nu a fost făcută pentru că intenția președintelui Iohannis este aceea de a consuma prima desemnare într-o altă persoană decât o altă persoană propusă de PNL. Probabil nici Iohannis, nici Cîțu nu au încredere în colegii din PNL care ar fi putut fi nominalizați.

Cei care au luat decizia să nu desemneze premier, sunt cei din gașca demolatoare care l-au impus pe Cîțu la conducerea PNL, care se cramponează în continuare de persoana lui Florin Cîțu, neînțelegând faptul că Florin Cîțu nu mai are nicio șansă, în cazul în care este desemnat, să formeze o majoritate parlamentară pentru investirea unui guvern.

Actuala conducere PNL nu va sprijini învestirea lui Dacian Cioloș.

Sunt convins că intenția ascunsă care stă în spatele acestei desemnări este dorința ca la a doua desemnare să fie desemnat de președinte Florin Cîțu”, a declarat Ludovic Orban.

Orban a anunţat că îşi va depune miercuri, la ora 12:00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Leave A Comment

%d bloggers like this: