Hiperventilația: cauze, simptome, tratament

September 1, 2021
323 Views

 

Hiperventilația este respirația rapidă, care poate provoca niveluri scăzute de dioxid de carbon în organism, ceea ce poate duce la simptome suplimentare.

Ce este hiperventilația?
Hiperventilația este o respirație rapidă, de obicei cauzată de anxietate sau panică. Omul respiră de obicei automat, fără să se gândească la această acțiune, până la de 12-15 ori pe minut. O rată de respirație normală permite oxigenului să pătrundă în plămâni și dioxidului de carbon să iasă. Dacă o persoană hiperventilează, aceasta strică echilibrul acestor gaze eliminând prea mult dioxid de carbon din organism.
Când nivelul de dioxid de carbon ajunge prea scăzut, acesta poate modifica pH-ul sângelui și poate duce la o afecțiune numită alcaloză, care poate face o persoană să se simtă slăbită, alături de alte simptome.

Din ce cauze apare hiperventilația?
Hiperventilația nu este o boală, ci un simptom al unei alte afecțiuni sau rezultatul unei suferințe emoționale. Cauzele posibile ale hiperventilației includ:

Frica, panica sau stresul exagerat
Una dintre cele mai frecvente cauze ale hiperventilației este stresul emoțional, inclusiv panica, frica sau anxietatea. Un studiu¹ la care au luat parte persoane care se confruntau cu hiperventilație a constatat că frica a fost cel mai frecvent simptom suplimentar. Aproximativ jumătate dintre persoanele din studiu aveau, de asemenea, o afecțiune psihică. Unii medici se referă la hiperventilația cauzată de emoții ca „sindrom de hiperventilație”.

O infecţie
Unele tipuri de infecții în organism pot duce la hiperventilație. Infecții precum pneumonia pot provoca umflături și acumularea de lichid în plămâni, ceea ce ar putea duce ulterior la respirație rapidă.

O lovitură la cap
Creierul joacă un rol esențial în controlul respirației. Dacă o persoană are o leziune la nivelul capului, aceasta poate duce la modificări ale ritmului de respirație, inclusiv la hiperventilație. Simptomele suplimentare ale unui traumatism cranian includ dureri de cap, greață și confuzie. Oricine are un traumatism cranian grav ar trebui să se adreseze imediat unui medic.

Unele boli pulmonare
Anumite boli pulmonare, cum ar fi bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) și astmul, pot face respirația mai dificilă. Căile respiratorii se pot îngusta, ceea ce înseamnă că persoana afectată trebuie să se străduiască mai mult pentru a introduce aer în plămâni, ceea ce ar putea duce la hiperventilație. Dacă o boală pulmonară provoacă această respirație rapidă, simptomele pot include, de asemenea, respirație șuierătoare, dureri în piept și tuse.

Cetoacidoza diabetică
Cetoacidoza diabetică este o complicație a diabetului, care poate apărea dacă organismul nu are suficientă insulină pentru energie și arde grăsimile în schimb. Dacă organismul se bazează pe grăsimi prea mult timp, subprodusele numite cetone se pot acumula în corp. Hiperventilația este unul dintre simptomele cetoacidozei diabetice. Alte simptome includ greață, sete excesivă și urinare frecventă.

Altitudinea mare

….

Leave A Comment