Florin Cîțu, 2 zile la închisoare în SUA, după ce a condus beat mașina

Acum 20 de ani a fost vorba de un DIY, conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, una foarte mare. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. E interesant că apare această informaţie acum când este competiţia internă PNL”, a declarat Florin Cîţu, întrebat, miercuri, dacă a fost încarcerat două zile în SUA şi dacă a plătit o amendă pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

A fost un eveniment acum 20 de ani. Nu este un eveniment cu care să te mândreşti. Eu am condus. A fost o greşeală. Repet, am condus, am plătit foarte scump. A trebuit să îmi vând maşina atunci şi să merg un an de zile pe jos. Am plătit şi în România amenzi de circulaţie”, a mai afirmat Cîţu.

———————————————–

Premierul Florin Cîțu a avut mari probleme cu justiția americană, după ce a fost la închisoare în Statele Unite ale Americii pentru conducerea mașinii sub influența băuturilor alcoolice, fiind evaluat chiar și pentru „abuz de substanțe”, așa cum reiese din dosarul penal de la instanța din Iowa.

Florin Cîțu a fost arestat în Statele Unite ale Americii, în anul 2000, pentru că a condus mașina sub influența alcoolului sau a unui drog sau pentru o concentrație de alcool mai mare de 0,8 sau mai mult. Legea pe baza căruia i s-a întocmit dosarul penal este 321J.2 (A) și poate fi consultată aici.

PS News vă prezintă copia dosarului penal al lui Florin Cîțu în SUA, în statul Iowa:

La alineatul (A), așa cum reiese din dosarul penal al premierului, sunt menționate următoarele infracțiuni: „a. While under the influence of an alcoholic beverage or other drug or a combination of such substances.” (În timp ce se află sub influența unei băuturi alcoolice sau a altui drog sau a unei combinații de astfel de substanțe).

Procesul a început pe data de 3 decembrie 2000, iar Florin Cîțu, pe 21 decembrie 2000, a fost evaluat pentru „abuz de substanțe”, așa cum reiese din dosarul penal. Rezultatul evaluării nu este public pe site-ul instanței americane. La începutul procesului, Florin Cîțu s-a declarat nevinovat pentru acuzațiile care i se aducea, dar pe 26 martie 2001 și-a acceptat vinovăția.

Judecătorii americani l-au condamnat pe Florin Cîțu la 2 zile de închisoare și la plata amenzii de 1.350 de dolari. Premierul și-a ispășit pedeapsa chiar pe 26 martie 2001, fiind condamnat de judecătorul Thomas Hronek.

Un alt detaliu important din dosar este că pe data de 21 octombrie 2015, decizia curții a fost eliminată de pe platforma online și nu mai poate fi vizualizată, așa cum reiese din fișierele puse la dispoziție de instanța din Iowa. De ce a fost distrusă, chiar cu un an înainte ca Florin Cîțu să-și înceapă aventura politică, rămâne un mister.

Totodată, pe numele premierului a mai fot deschis un proces în 2009, dar a fost închis prin respingerea acțiunii:

sursa PS News

Leave A Comment