CINCI DIALOGURI DIN CULEGEREA DE PILDE A MAESTRULUI TSAU SHAN
Un călugăr pe nume Jui îi spuse maestrului: „Sunt singur şi părăsit. Ajutaţi‑mă, maestre!”
Maestrul îi spuse: „Învăţătorule Jui! Vino mai aproape!”
Călugărul se apropie de maestru iar acesta‑i spuse:”Un om a băut trei ceşti de vin şi se vaită că buzele sale nici măcar nu s‑au umezit.”
*
Un călugăr întreabă: „Nu este mila un semn al discipolului Zen?”
Maestrul îi răspunde: „Aşa este!”
Călugărul mai întreabă: „ Se numesc poftele celor şase păcate cei şase tâlhari. Când cei şase tâlhari năvălesc asupra unui călugăr, ce trebuie să facă el?”
Maestrul răspunde: „Să‑şi arate mila?”
Călugărul întreabă: „Şi cum să‑şi arate mila?”
Maestrul răspunde: „În felul în care se ucide cu o lovitură de sabie.”
Călugărul întreabă: „Şi‑apoi?”
Maestrul răspunde. „Apoi v‑aţi liniştit.”
*
Un călugăr întreabă: „Ce este adevărat în fenomen?”
Maestrul răspunde: „Fenomenul este adevăr; adevărul este fenomen.”
Călugărul întreabă: „Şi unde se vădeşte asta?”
„Aici”, spuse maestrul şi ridică lopăţica pentru ceai.
*
Un călugăr se plânge: „Sunt bolnav. Vindecă‑mă, maestre!”
Maestrul îi răspunde: „N‑am să te vindec!”
„De ce?” întreabă călugărul.
„Ca să nici nu trăieşti, nici să nu mori.”
*
Un călugăr întreabă: „Cine ţine sabia în împărăţie?”
Maestrul răspunde: „Eu, Tsau Shan.”
Călugărul întreabă: „Pe cine vreţi să ucideţi cu ea?”
Maestrul spuse: „Pe toţi!”
Călugărul întreabă din nou: „Şi dacă, pe neaşteptate, s‑ar întâmpla să vă întâlniţi părinţii pe stradă, i‑aţi ucide şi pe ei?”
Maestrul spune: „De ce‑aş face vreo deosebire?”
Călugărul îi spune: „Bine, dar totuşi aţi mai rămâne dumneavoastră?”
Maestrul întreabă: „Şi ce pot să fac?”
Călugărul îi spune: „V‑aţi putea omorî.”
Maestrul răspunde: „Nici nu prea ştiu de unde să încep.”
*
Odată maestrul Nan Yuan fu întrebat despre calea Zen. Se întîmplă ca la adunarea maeştrilor să fie prezent un oaspete care se plângea tot timpul de grijile şi necazurile sale. În cele din urmă veni ora ceaiului şi maestrul Nan Yuan începu să servească. El umplu ceaşca oaspetelui până la gură şi nu încetă să toarne până acesta nu se răsti la el.
„Dar ce faceţi, maestre ”, spuse el, „nu vedeţi că ceaşca e plină?”
„Da, e plină”, spuse maestrul, „dar şi tu eşti plin de griji şi necazuri. Cum pot să‑ţi torn învăţătura Zen, dacă nu‑mi întinzi o ceaşcă goală?”
*
Un novice veni la maestrul Hsuan Sha şi‑i spuse: „Sunt încă nou în aşezământ şi caut calea iluminării. Vă rog, daţi‑mi un sfat, cum aş putea‑o găsi.”
Hsuan Sha îl întrebă: „Auzi murmurul râului?”
„Da, maestre.”
„Dacă da – aceasta este calea.”
*
O vestită sentinţă a maestrului Hsuan Sha suna astfel: „Spus a fost că Buddha şi‑a răspândit învăţătura pentru a‑i elibera pe toţi oamenii; dar asta nu‑i adevărat. Cum ar putea salva orbii, surzii şi muţii? Orbul nu poate vedea degetul ce arată spre adevăr. Surdul nu poate auzi vorbele ce vestesc adevărul. Mutul nu poate pune nici o întrebare despre adevăr. La ce bun întreaga învăţătură a lui Buddha?”
Maestrul Yun Men fu odată rugat de un novice să‑i lămurească această nedesluşită sentinţă. Yun Men îşi ridică toiagul ca şi cum ar fi vrut să‑l lovească pe cel care‑i pusese întrebarea. Acesta sări sprinten la o parte.
„Aha”, spuse Yun Men, „văd că nu eşti orb.”
Îl chemă apoi pe învăţăcel la sine iar acesta păşi înspre el.
„Aha”, spuse Yun Men, „văd că nu eşti surd.”
Apoi îl întrebă pe novice dacă s‑a lămurit.
„Nu”, îi răspunse acesta.
„Aha”, spuse Yun Men, „văd că nu eşti mut. De fapt, ce vrei de la mine?”
*
Un călugăr întrebă: „Ce ştiţi să spuneţi despre toamnă, când copacii amorţesc şi frunzele cad?”
Yun Men răspunse: „Acum îşi arată vântul de aur adevărata sa fiinţă.”
*
Un călugăr întrebă: „Care este forma pură a adevărului?”
Yun Men îi răspunse: „Uşa privatei.”
„Şi‑n ce fel a ajuns aşa?”
„Ca leu de aur.”
*
Maestrul Yun Men păşi în faţa adunării călugărilor şi le puse toiagul său în faţă. Apoi îi întrebă: „Ce este acesta? Nu vă îngădui să‑l numiţi toiag, dar, dacă nu‑l numiţi toiag, e greşit. Aşadar, cum îl veţi numi?”
Nimeni nu îndrăzni să răspundă, aşa că Yun Men dădu el însuşi lămurirea: „Neştiutorii îl iau ca pe ceva neînsemnat, şi anume: ca toiag. Buddhiştii celor două vehicule îl vor întoarce pe toate părţile şi‑apoi vor susţine că el nu există. Cei ai lui Bodhisattava ar spune că ar fi un toiag doar că e gol şi lipsit de fiinţă. Când maeştrii Zen văd un toiag, ei spun: Ăsta e un toiag. Când mergi, apoi mergi. Când stai, apoi stai. Nu te lăsa niciodată tulburat şi nici ros de îndoială”.
*
Maestrul Yun Men le puse elevilor săi următoare întrebare: „Nu vă întreb despre trecutele cincisprezece zile. Spuneţi‑mi ceva despre următoarele cincisprezece zile!” Cum nimeni nu răspunse, dădu maestrul însuşi răspunsul: „Zi cu zi: Aceasta e ziua cea bună.”
*
Într‑un vechi templu de ţară era un altar pe care, de multe generaţii, ţăranii ardeau jertfe zeilor pământului şi holdelor. Într‑o zi intră un maestru Zen împreună cu învăţăceii săi în templu, ca să se odihnească şi, văzând altarul, îl lovi de trei ori cu toiagul, spunând: „Hei, tu, altar de jertfe! Ce eşti tu, de fapt? Nimic, decât o cârpăceală de lut şi ţigle. Cu ce drept ceri tu jertfe?”Astfel îi strigă el altarului şi‑l mai lovi de trei ori. Atunci altarul se sfărâmă în bucăţele.
Pe dată se ivi un bătrân cu îmbrăcăminte albastră, pe cap cu o pălărie înaltă, de învăţat, şi se plecă în faţa maestrului. Maestrul îl întrebă cine este iar bătrânul îi răspunse: „Sunt duhul acestui altar. Încă din vremuri străvechi stau aici. Doar astăzi, prin învăţătura dumitale despre naştere şi moarte, mi‑am aflat mântuirea. Am venit doar să‑ţi mulţumesc.” Şi, cu acestea zise, dispăru.
Uimiţi, învăţăceii se apropiară de maestru şi‑l întrebară: „Vă ascultăm de ani de zile şi nu ne‑aţi vorbit nimic despre naştere şi moarte. Ce i‑aţi spus bătrânului de s‑a mântuit aşa de repede?” Maestrul le răspunse: „Nu i‑am spus nimic de seamă. I‑am spus doar că este o cârpăceală de lut şi ţigle.”
Elevii tăcură, descumpăniţi. Maestrul îi întrebă: „Dar n‑aţi înţeles?”
„Nu”, răspunseră învăţăceii.
Maestrul mai întrebă o dată: „Adevărata natură a tuturor fiinţelor – de ce nu o pricepeţi?”
Uimiţi, învăţăceii se plecară în faţa maestrului care strigă vesel: „Da, acum s‑a sfărâmat! Acum într‑adevăr s‑a sfărâmat!”
*
Maestrul Dshi Men fu întrebat: „Ce este floarea de lotus atâta vreme cât n‑a ieşit încă din apă?”
Dshi Men răspunse: „O floare de lotus.”
„Şi ce este ea apoi, după ce a ieşit din apă?”
„O floare de lotus.”
*
Maestrul Shou Shan fu, odată, întrebat: „Sfintele scrieri ne învaţă că toate fiinţele deţin firea lui Buddha. Cum se poate că n‑o ştiţi?”
„O ştii dumneata”, răspunse maestrul.
“ZEN . Din spusele şi versurile maeştrilor” de Marius Iosif, Ed.Limes, 2016, Floresti, Jud.Cluj
Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000), Zen (2003, 2016), Note din zile (2015) . Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).
Fotografia apartine autorului
