EXCLUSIV. Alfabetizarea copiilor de la sate printr-un program național, dorită de aproape 90% dintre români – Sondaj

Aproape 90% dintre români ar fi de acord cu demararea unui amplu program național de alfabetizare a copiilor și adolescenților de la sate. În același timp, 41% consideră că sistemul de educație din România de dinainte de Revoluție era mai slab decât școala de azi. Rezultatele aparțin sondajului “Percepții publice asupra educației din România” realizat de Avangarde în săptămâna în care președintele Klaus Iohannis a lansat raportul final România educată, raport care se va transforma în lege, potrivit promisiunilor făcute de premierul Florin Cîțu.

Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 11.07-20.07.2021, pe un eșantion format din 900 de persoane, prin metoda CATI (interviuri telefonice), cu o marjă de eroare de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%. Vezi mai jos, în exclusivitate, rezultatele integrale ale Barometrului “Percepții publice asupra educației din România”.

Peste 30% dintre respondenți susțin că actualul sistem de învățământ NU este unul în mod real gratuit, în timp ce 28% nu știu/nu răspund.

La întrebarea “Dumneavoastră personal ați fi de acord că guvernul să demareze un amplu program național de alfabetizare a copiilor și adolescenților de la sate?”, doar 1% au răspuns “Nu” și 11% “Nu știu / Nu răspund”, în timp ce 88% s-au declarat de acord cu un astfel de proiect.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro,

Leave A Comment