Conferința The Woman, un eveniment cu tradiție dedicat leadershipului feminin, se desfășoară anual în Cluj-Napoca. Ediția de anul acesta are loc în data de 22 iulie 2021 și are ca temă principală de discuție: „Stories Behind the Woman: RAW / HONEST / TRUE”.
Tematica aleasă vine ca o urmare naturală a anului atipic pe care l-am traversat cu toții – și cu atât mai mult femeile care au fost nevoite să se împartă în toată această perioadă între muncă, viața de cuplu și copii.
The Woman se adaptează în fiecare an, motiv pentru care această ediție va avea un format diferit față de cele anterioare. Evenimentul se va desfășura atât în aer liber, pe esplanada Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central, Cluj-Napoca, cât și în interior, sub forma unei expoziții cu acces gratuit pentru vizitatori.
Printre speakerii acestei ediții se află: Ioana Macoveiciuc cunoscută drept Prințesa Urbană, actrița Ada Galeș, sportiva Cristiva Pîrv. Evenimentul este prezentat de Nicolle Stănese, fostă prezentatoare de televiziune și antreprenoare.
Ioana Chicet-Macoveiciuc are 41 de ani, locuiește în București și este jurnalistă, autoare de carte și blog și coordonatoare de colecții de carte în cadrul Editurii Univers. Aare 32 de titluri publicate, dintre care cinci pentru adulți și 27 pentru copii. Din anul 2007 scrie pe blogul personal, PrintesaUrbana.ro, despre copilărie, vindecare, viața de familie și educarea pozitivă. A fondat și administrează mai multe comunități de părinți cu scopul de a le oferi sprijin pentru o mai bună relație cu sine și cu copiii lor. Organizează evenimente de lectură pentru copii și de informare pentru părinți, găzduiește dialoguri live cu specialiști pe pagina de Facebook Prințesa Urbană, promovează la radio, TV și în presa scrisă comunicarea și cooperarea cu copiii ca principală metodă de educare. Coordonează pentru Editura Univers colecția de parenting „Educație cu blândețe” și colecția de carte pentru copii „Unicorn” (care include 140 de titluri publicate).
Ada Galeș este actriță la Teatrul Național București și antreprenoare. Este co-fondatoarea și CEO-ul business-ului The Creatives, un startup lansat în Amsterdam care se bazează pe industriile culturale și creative. A co-fondat compania We Are Phoenix, un business de produse de casă și corp care aduce arta în procesul femeilor de transformare. Este pasionată de dezvoltarea societății și de creșterea calității vieților celor din jurul ei și, uneori, își asumă rolul de consilier de dezvoltare personală sau speaker la multiple conferințe. A fondat comunitatea I Admire Women, un spațiu în care femeile se pot încuraja și admira una pe cealaltă. Mai mult decât atât, Ada a primit premiul UNITER pentru debut în 2016, joacă la Teatrul Național București, dar și pe multe alte scene din capitală. Filmul „Un om la locul lui” în care joacă alături de Bogdan Dumitrache, poate fi găsit pe Netflix. A avut rolul principal în filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iură Luncașu alături de Andrei Tiberiu Maria (Smiley). Filmul este în post-producție. De asemenea, a terminat de curând filmările pentru „Complet necunoscuți” în regia lui Octavian Strunilă. Filmul este în post-producție și va avea premiera la TIFF în această vară.
Cristina Pîrv este cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României, fiind totodată desemnată cea mai bună jucătoare din Europa. Cristina a jucat la Dinamo, echipă cu care a câștigat două titluri naționale, a fost multiplă campioană în cele mai puternice ligi mondiale, respectiv Italia și Brazilia, căpitan al echipei naționale, echipă în cadrul căreia a evoluat încă de la vârsta de 14 ani. A petrecut 27 de ani în afara țării, evoluând în țări precum: Italia, Rusia, Franța, Argentina și Brazilia. De trei ani s-a întors în România cu gândul de a-i da înapoi voleiului românesc care a propulsat-o spre o carieră fără cusur, o mică parte din ceea ce acesta i-a oferit. Astfel, a înființat la Cluj-Napoca, unde s-a stabilit, Academia de Volei Pîrv11, în cadrul căreia pregătește copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, dar și o echipă cu care anul acesta a promovat în Divizia A1, ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, în orașul în care a început și povestea ei, sub îndrumarea antrenorului Alexandru Lazăr. Pe lângă faptul că este o sportivă de top care se menține în formă și care manageriază cu succes două echipe, Cristina este speaker, coach motivațional, dar și promotoarea unui stil de viață sănătos și a sportului ca formă de educație.
În total, 10 femei vor urca pe scena The Woman pentru a împărtăși din experiența lor, într-o manieră cât mai autentică. Evenimentul se încheie cu un cocktail, un prilej bun de socializare.
În completarea tuturor acestor activități, în interiorul clădirii Casino va putea fi vizitată între orele 12:00 și 17:00 o expoziție în cadrul căreia se vor regăsi produse și servicii dedicate în mod special femeilor.
În același timp, Instalația Urban Mirror facilitată de către Art Mirror, o asociație cultural-artistică fondată de Cristina Cantemir, ne va ajuta să ne creștem nivelul de conștientizare al importanței reciclării și să înțelegem mai bine conceptele de upcycling și recycled art. Urban Mirror face acest lucru transformând materiale neconvenționale, resturi și obiecte fără întrebuințare în instalații artistice, obiecte de design interior și multe altele – totul cu ajutorul artiștilor și specialiștilor în prelucarea de diverse materiale pe care îi aduce împreună.
„Îmbinând activitățile pe care le-am pregătit spre desfășurare atât în exteriorul, cât și în interiorul locației în care magia se va întâmpla anul acesta, ne dorim ca evenimentul să fie un prilej pentru a discuta despre cum am definit fiecare dintre noi contextul anul acesta. Cum am făcut „the most of it” și cum am trecut prin și peste anul care a pus la încercare fiecare femeie care este parte din comunitatea The Woman. Cu toate că am păstrat legătura în online în anul pandemic, ne este dor să ne vedem offline – pe tocuri sau în teniși, într-o zi de vară, cu aceeași grijă față de noi și de cei care ne vor fi alături – să ne împărtășim și să ascultăm poveștile fix așa cum sunt ele: RAW / HONEST / TRUE”, a declarat Crina Ciocian, fondatoarea The Woman.
Evenimentul The Woman este organizat de către Libero Events, se află la cea de-a zecea ediție, iar mai multe detalii despre participare se regăsesc pe thewoman.ro.