SINGUR PRINTRE MÂRLANI este o satiră care caricaturizează categorii catastrofale, calamități umane, caracterizate prin cacofonia dintre „caterincă“, „panaramă“ și „paranghelie“.
Din latinescul „satura“, care avea sensul de „dezordine“ sau „harababură“, romanii îl utilizau în expresia „lanx satura“, adică un bol plin cu fructe de diferite tipuri. Se poate trage, deci, concluzia că spectacolul este o salată de rime bine scrise de Florin Bican, „veselie, dans, antren“ – vorba dânsului – muzică și mult efort fizic din partea actorilor.
Motto-ul spectacolului este „Am renume mondial, sunt mârlanu’ universal!“ (Andrea Gavriliu)
Interviu cu Andrea Gavriliu despre Singur printre mârlani
“Andrea Gavriliu a absolvit actoria la Facultatea de Teatru din Cluj. Au urmat patru ani în care a fost actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde datorită unor spectacole în care „exista și o componentă de mișcare” a revenit la „prima dragoste”, dansul. În ultima vreme a realizat coregrafia pentru spectacole de teatru și operă, spectacole de teatru-dans. Este laureată în două rânduri a Premiului UNITER – în 2014 pentru spectacolul de teatru-dans Zic Zac și în 2019 premiul pentru mișcare scenică. După OST realizat la Naționalul clujean în 2017, revine acum cu un spectacol de dans pe un scenariu „poetic-coregrafic”, cum ea însăși l-a numit, după cartea lui Florin Bican, Singur printre mârlani.
Într-o pauză de repetiții, i-am adresat câteva întrebări.
De ce Singur printre mârlani?
Andrea Gavriliu: Eram în căutare de texte românești, de ceva special pentru sărbătorirea centenarului Teatrului Național din Cluj și în această căutare am avut norocul să găsesc într-o librărie acest volum și din momentul în care am citit câteva rânduri am știut că ăsta e!
A fost dragoste la prima vedere.
A.G.: Exact. Mi s-a părut că exprimă foarte bine tot ce ne înconjoară, și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Dar dincolo de aspectul moralizator, cele mai importante lucruri mi se par umorul și cinismul cu care tratează toate aspectele societății. Fiind în versuri, textul are un anumit tip de muzicalitate, o ritmicitate foarte ofertantă pentru mișcare, pentru zona de spectacol pe care mi-o doresc. Uneori e muzică în sine și de aceea în spectacol nu e atât de multă muzică, comparativ cu alte spectacole pe care le-am făcut, pentru că textul, de foarte multe ori, ține loc de muzică.
Cum dansează un mârlan?
A.G.: Eee! Din punct de vedere coregrafic e destul de diferit de ceea ce am încercat în alte spectacole ale mele tocmai pentru că am pus accentul pe text și pe sensul textului. Prin urmare, tot ce înseamnă dans, e greu să cataloghez ca fiind dans. Bineînțeles, există foarte multe inserții coregrafice, dar sunt de scurtă durată și sunt menite să aibă un alt tip de impact în contextul respectiv, nu neapărat pentru a exprima corporal anumite lucruri. Tot ce înseamnă mișcare în spectacol e bazat pe sens și pe situația creată și ține foarte mult de îmbogățirea dinamicii spectacolului. Nu aș putea să spun că dansul are rolul principal, de astă dată, în spectacol. E, oarecum, un ecou al cuvintelor și mai ales al conținutului cuvintelor.
În general, reușești să exprimi mai multe prin dans decât prin cuvânt?
A.G.: În general da, dar în situația asta, e un tip de spectacol nou pentru mine, chiar dacă în nouăzeci la sută din cazuri utilizez și text. Tot ce e mișcare în spectacol e, de fapt, o prelungire a textului și a situațiilor pe care textul le creează.
Îl poți considera un început spre o nouă formă de exprimare?
…..
