Preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

June 4, 2021
331 Views

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a continuat să crească în luna mai, pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după luna septembrie 2011, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna mai 2021, acest indice a crescut până la 127,1 puncte, de la o valoare de 121,3 puncte în luna aprilie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 120,9 puncte).

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 6% comparativ cu luna aprilie şi una de 36,6% în ritm anual. În interiorul acestei categorii, preţurile la porumb au fost în frunte, cu un avans de 89,9% comparativ cu luna mai a anului trecut.

….

Leave A Comment