Comisia Europeană cere Consiliului să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, Bulgariei și Croației la Schengen. Viitorul Schengen trebuie să fie marcat de extinderea către statele membre ale UE care nu fac încă parte din spațiul Schengen, întrucât este ”o așteptare legitimă” și ”o obligație legală pentru acele țări evaluate ca fiind pregătite pentru aderare”, arată noua strategie Schengen a Comisiei Europene.
”Strategia solicită Consiliului să decidă asupra ridicării controalelor pentru Bulgaria, România și Croația și să le integreze în spațiul Schengen. Bulgaria și România au finalizat cu succes evaluarea necesară în 2010 și 2011. În ceea ce privește Croația, Comisia a confirmat în octombrie 2019 că Croația a luat măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile ”
De asemenea, Comisia Europeană consideră că şi Republica Cipru va putea adera la Spaţiul Schengen după finalizarea cu succes a procesului de evaluare.
”Strategia solicită, de asemenea, finalizarea extinderii spațiului Schengen, astfel încât Bulgaria, România, Croația și Cipru să poată beneficia pe deplin de Schengen”, arată un comunicat al Comisiei Europene.
Vicepreședintele desemnat pentru Promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, spune că Schengen nu este complet fără toate statele membre.
”Astăzi propunem o nouă cale de urmat care să asigure securitatea și mobilitatea cetățenilor UE, sporind în același timp rezistența Schengen la provocări. Desigur, Schengen nu este complet fără toate statele noastre membre. Un Schengen mai inclusiv va fi un Schengen mai puternic și mai sigur. ”
…..