Ceapa verde este o excelentă sursă de vitamine, fibre și minerale. O sută de grame de ceapă are doar 30 de calorii, așa că este bună și la dietă. Totodată, conține sulf și quercitină, antioxidanți cu potențial anticancerigen.
Cu un gust proaspăt și dulceag, ceapa verde este preferata tuturor în sezonul cald, alături de o bucată de caș sau într-o salată cu roșii zemoase.
Dar ceapa verde nu este doar gustoasă, ci și sănătoasă. Află mai jos ce beneficii are consumul de ceapă verde.
Ceapa verde, beneficii pentru sănătate
Bună pentru diabetici și hipertensivi
Ceapa conține sulf, un compus care ajută la reglarea glicemiei. Alți antioxidanți din această legumă contribuie la combaterea acțiunii radicalilor liberi asupra celulelor și protejează inima. De asemenea, s-a constatat că poate echilibra nivelul tensiunii arteriale.
Ajută digestia și întărește imunitatea
Consumul de ceapă verde est asociate cu un risc mai mic de răceală, gripă și alte infecții respiratorii. Acest lucru se datorează conținutului bogat în vitamine (în special vitamina A și C) și minerale. De asemenea, ajută la ameliorarea febrei și a tusei, ca urmare a proprietăților antivirale și antibacteriene.
Ceapa timpurie este bună și pentru digestie, deoarece este bogată în fibre. Este indicată și în caz de diaree sau alte tulburări gastrointestinale.
Oase sănătoase, vedere brici
Datorită conținutului crescut de vitamina A și alte carotenoide, ceapa ajută la îmbunătățirea vederii și prevenirea inflamațiilor din corp. Iar vitaminele C și K din ceapă sunt perfecte pentru sănătatea oaselor.