Psihologie și viață invitat Vladimir Agachi, dirijor al Young Famous O rchestra Realizatoare , psiholog Cerasela Libeg emisiune video
Peste 70 de muzee din întreaga țară vor participa, sâmbătă, la cea de-a XXI-a ediție a Nopții Muzeelor, Ministerul Culturii susținând oficial, în premieră, evenimentul.
Sunt momente în viață care nu pot fi descrise în cuvinte. Doar simțite. Așa a fost lansarea cărții „Regasirea Armoniei Interioare”un eveniment plin de emoție,
Duminică, 11 mai, de la ora 19:00, la Casa Numaa, Cluj Chamber Music Festival oferă o seară dedicată tinerei generații de artiști. Sub titlul Reflexii Sonore, formații camerale
Ora 18.oo Lansare de Carte ” Regăsirea Armoniei Interioare ” de Ancuța Roman Vă invit să urmăriți lansarea cartii de dezvoltare personală “REGASIREA ARMONIEI INTERIOARE”
Aflat la cea de a treia ediție, Cluj Chamber Music Festival, aduce în prim-plan frumusețea și rafinamentul muzicii de cameră. Desfășurat în perioada 9-20 mai,
Muzică bună, locații inedite și artiști în vogă! Așa sună Cluj Chamber Music Festival 2025, aflat la cea de-a treia ediție, desfășurat în perioada 9-20
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește, în perioada 29 aprilie – 18 mai
“La o distanță de aproape un secol și jumătate de la prima reprezentație a Nopții furtunoase, textul lui Caragiale atrage cu aceeași intensitate actorii, regizorii
Anul acesta, Weekend la Castel, programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025) care aduce filmul și muzica la Castelul Bánffy din
1,327 Subscribers