Orele 18.00, in cadrul emisiunii “Clujul la Zi : Sportul clujean încotro ?” vin reprezentanții sectiei de SCRABBLE al Clubului Sportiv “Universitatea” Cluj . Realizatoare
Compania de Apă “Someș” S.A. (CASSA), operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a realizat o analiză a gradului de utilizare a
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi-a reconfirmat și consolidat, prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), care realizează și unul dintre
“Dragi prieteni, În 2017 am avut onoarea, cât și voința, de a conduce CSM București, o instituție aflată atunci într-un un moment dificil și cu
Industria globală a aviației se va reuni la Aviation-Event 2025 CLJ, găzduit de Aeroportul Internațional Cluj, în parteneriat cu Asociația Aeroporturilor din România, pe 21
Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca împlinește în acest an trei sferturi de veac de la inaugurare. Cu acest prilej, publicul este invitat la o
Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare în vederea amplasării, de către primăriile comunelor Beliș și Rîșca, a trei stații de reîncărcare pentru
În primul rând se preta cu PRIORITATE o astfel de parcare pentru cei care vin de la Florești (asta dacă se dorea la Cluj o
Poza zilei
Slujba religioasă ortodoxă din 2 februarie 2025 cu Preotul Ioan Avram
1,327 Subscribers