Drumul expres Oradea-Arad intră în linie dreaptă. Proiectul, în valoare de peste 1 milion de euro, a fost preluat de autoritățile locale de la Compania Națională de Administrare
Poza zilei
Începând de miercuri, 30 iunie 2021, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Școlii de
Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria comunei Florești, organizează între 2 și 4 iulie Târgul Produs de Cluj la Florești. Desfășurat prin intermediul Asociației
În cadrul unei conferințe de presă, parlamentarii USR PLUS Cluj și-au prezentat principalele proiecte din activitatea parlamentară din primele șase luni de mandat. Senatorul Cristian
Ședința ordinară a Consiliului Județean Cluj – 30.06.2021 video
Achiziționarea de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului „Hotel Opera Plaza” ca sediu al Facultății de Drept din UBB a
Reunit în ședință ordinară, miercuri, 30 iunie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat Regulamentul prin care se va asigura serviciul public de adăpostire a animalelor
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tișe cere DEMISIA Ministrului Sanatatii „Am avut o discuție cu doamna ministru, mai bine zis o ceartă, în cursul zilei
Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic faptul că a fost reluată circulația rutieră pe podul din localitatea Văleni, comuna Călățele, situat pe drumul
1,327 Subscribers