Furnizarea energiei electrice este asigurată atât pentru serviciile esenţiale, cât şi pentru consumatori şi există cantităţile necesare de gaz pentru aprovizionarea în condiţii de normalitate,
„Afterchool”, „breaking news” şi „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediţia a III-a a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), lansat
Factura la gaze se poate reduce în fiecare lună cu 6 procente dacă românii ar acepta cu un grad mai puțin în casă. Calculul a
“Consider ca toate fotografiile au ceva frumos, cel putin pentru cel care a declansat butonul de pe aparat, caci daca nu i-ar fi placut ceva
În 2021, sportul românesc a rămas fără trei nume grele. Spadasina Ana Maria Popescu (37 de ani) și gimnaștii Larisa Iordache (25 de ani) și
Anul a început cu două veşti bune despre tulpina Omicron! Valul V, cel care ne ameninţă în viitorul apropiat, ar putea trece rapid, sugerează o
” O imagine buna poate genera stari sufletesti complexe si contradictorii, dincolo de aparente, povesti, date sau coordonate imediat recognoscibile. O imagine pe care cuvintele
Hemoroizii sunt venele inflamate din partea inferioara a anusului si din zona rectului. Atunci cand peretii acestor vene sunt intinsi sau dilatati, venele sunt iritate
Aproximativ 7.000 de limbi sunt cunoscute în prezent în lumea întreagă, însă multe dintre ele ar putea să dispară în curând pentru totdeauna, potrivit unui
Tulpina Omicron tinde să se transmită accelerat şi comunitar și în România. În curând va deveni dominantă, iar valul cinci va fi provocat majoritar de
1,327 Subscribers