Clujul la Zi invitată Raluca Vlaicu, profesor de limba și literatura română, formator adulți și specialist în educație non-formală Realizatoare Ramona Mocian video emisiunea
Zeci de copii și tineri din Gherla și Livada vor participa la o serie de ateliere, în cadrul cărora vor învăța tehnicile tradiționale de pregătire
Sedinta extraordinara a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca din data de 12.04.2022
“Astăzi a avut loc Târgul ofertelor educaționale, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în parteneriat cu primăria Dej și unitățile de învățământ liceal din municipiul
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, va participa ca specialist invitat la sumitul Times Higher Education (THE) organizat pe tema
Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice/ culturale ce
Preţul de referinţă al PRODUSELOR ROMȂNEŞTİ ŞI DİN İMPORT din data de 12.04.2022. Aceste preţuri sunt negociabile si se pot modifica pe parcursul zilei în
“Începând din acest an, pe 11 aprilie sărbătorim în România Ziua Educației Financiare. Actul normativ adoptat prevede că Parlamentul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Banca
Vákár István,Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marinela Marc , Inspector Școlar General si Dan Ștefan Tarcea , Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca au participat luni, 11 aprilie
Proiectul ordinii de zi al ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, din data de 12 aprilie 2022 Proiect de hotărâre privind alocarea sumei de
1,327 Subscribers