Orban – Florin Citu este un pion care poate fi sacrificat oricand
Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a declarat joi ca „Florin Citu este un pion care poate fi sacrificat oricand”. „PSD-ului ii este foarte usor sa treaca cu tancul peste Citu”, a mai spus Orban. „Florin Citu este un pion care
Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrul „Puck
Cei mici sunt așteptați la finalul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca cu două spectacole: „Prin ochii Micului Prinț”/ „Kishercegszemmel”, în regia lui Vadas László, programat pentru sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 11 și „Lupul interzis”, în
Alexandru Rafila îi acuză pe cei de la UNTOLD și pe Emil Boc de valul 4
Efectele participării în număr mare la festivalul Untold de la Cluj se văd în trendul ascendent al infectărilor pe care îl observăm în perioada de faţă, a spus Alexandru Rafila, medic şi reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății,
Parlamentul se REUNESTE in plen pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari PSD “Jos Guvernul Cîţu!”
Senatorii şi deputaţii se reunesc joi în şedinţă comună, începând cu ora 14,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari social-democraţi, cu titlul “Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”. Moţiunea PSD a fost depusă marţi












