Număr impresionant de vizitatori la muzeele Consiliului Județean, cu ocazia Nopții Muzeelor 2022
Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au participat sâmbătă, 14 mai 2022, la evenimentul european Noaptea Muzeelor, ediția a XVIII-a. Cu acest prilej, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, precum și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea au putut fi vizitate gratuit.
Acțiunea de împădurire de la Măguri-Răcătău, un real succes
Activitatea de împădurire organizată în zona Măguri-Răcătău sâmbătă, 14 mai, de Asociația Nature O’clock și cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, s-a bucurat de un real succes. Cu acest prilej, cei 250 de voluntari care au luat parte la acțiune au
Simfonia Iubirii – un regal de muzică și prelegeri în dialog între dirijorul Vladimir Agachi și reputatul psiholog Daniel David, alături de Young Famous Orchestra.
Marți, 17 mai 2022, începând cu ora 19.00, Auditorium Maximum din Cluj-Napoca dă glas iubirii, speranței și încrederii în viață în vibrația ”Simfoniei Iubirii” – un concert extraordinar cu prelegeri de Daniel David, în dialog cu Young Famous Orchestra, sub













