Rolul și sensul vieții – invitată Bianca Borz
Rolul și sensul vieții Invitată Bianca Borz Invitată permanent Ligia Bocșe Realizator Mircea Avram Video emisiunea
Tișe, continuă joi, 2 iunie 2022, seria întâlnirilor programate cu cetățenii comunelor din județ.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, continuă joi, 2 iunie 2022, seria întâlnirilor programate cu cetățenii comunelor din județ. Următoarea întâlnire de acest fel va avea loc în comuna Poieni, cu începere de la ora 16.00, la Căminul Cultural din
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Alexandru Vaida Voevod”Cluj – „Ziua Porţilor Deschise pentru Copii”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj va organiza marți, 31 mai 2022, la sediul instituției (str. Năvodari nr.15), începând cu ora 10.00, „Ziua Porţilor Deschise pentru Copii” cu prilejul celebrării Zilei Internaţionale a Copilului. Copiii vor avea ocazia să vadă demonstrații
Webinare care susțin educația complementară prin activități non-formale dedicate elevilor de gimnaziu și liceu
Organizatorii evenimentelor Noaptea Cercetătorilor din 20 de localități din țară, reuniți în cadrul consorțiului ReCoNnect, inițiază o serie de întâlniri sub forma unor webinare care facilitează întâlnirea dintre cercetători și profesori universitari cu elevi de gimnaziu și liceu din întreaga













