Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a participat la ședința operativă organizată la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, împreună cu structurile de ordine publică, având ca temă principală măsurile de siguranță ce vor fi implementate cu ocazia derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj programat sâmbătă, 25 aprilie.
În cadrul întâlnirii au fost analizate planurile de intervenție și coordonare între instituțiile responsabile pentru menținerea ordinii și siguranței publice, astfel încât evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții optime. Reprezentanții structurilor de ordine publică au prezentat măsurile care vor fi aplicate înainte, pe durata și după încheierea partidei, inclusiv dispozitivele de securitate, gestionarea fluxurilor de suporteri și intervenția în situații de risc.
Doamna prefect Maria Forna a subliniat importanța colaborării între toate instituțiile implicate, accentuând necesitatea prevenirii incidentelor și asigurării unui climat de siguranță pentru spectatori, sportivi și cetățeni.
„Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră. Am discutat împreună cu toate structurile responsabile și cu reprezentanții celor două cluburi, pentru a ne asigura că derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj se va desfășura în condiții de ordine și siguranță. Fac apel la suporteri să se bucure de spectacolul sportiv în mod responsabil și să contribuie, prin comportamentul lor, la menținerea unui climat de fair-play și respect, astfel încât meciul de fotbal să rămână un eveniment sportiv desfășurat în spiritul competiției și al respectului”, a declarat prefectul județului Cluj, Maria Forna.
Totodată, autoritățile vor monitoriza atent desfășurarea evenimentului și vor interveni prompt în cazul apariției oricăror situații care pot afecta ordinea și siguranța publică.













