Prima ศedinศฤ a Colegiului Prefectural al judeศului Cluj din anul 2026, prezidatฤ de doamna prefect Maria Forna, รฎn prezenศa doamnei subprefect Maria Buzaล- Fekete, domnul subprefect Florentin Burz ศi a reprezentanศilor serviciilor publice deconcentrate.
Pe ordinea de zi s-a aflat aprobarea tematicii ศi a subiectelor propuse de membrii colegiului, ce urmeazฤ a fi analizate รฎn cadrul ศedinศelor Colegiului Prefectural pe parcursul anului 2026, รฎn conformitate cu prevederile legale รฎn vigoare.
Totodatฤ, doamna prefect Maria Forna a prezentat Raportul de activitate al Instituศiei Prefectului- judeศul Cluj pentru anul 2025, evidenศiind principalele acศiuni desfฤศurate, rezultatele obศinute ศi obiectivele atinse. Cu acest prilej, doamna prefect a mulศumit personalului instituศiei pentru implicarea constantฤ ศi profesionalismul de care au dat dovadฤ รฎn gestionarea tuturor problematicilor de la nivelul judeศului Cluj.
รn ceea ce priveศte tematica ศi subiectele propuse, au fost implicate ศi vor contribui, ca ลi pรขnว acum, pe parcursul acestui an, urmฤtoarele instituศii deconcentrate:

Direcศia de Sฤnฤtate Publicฤ Cluj: Strategia de gestionare a infecศiilor respiratorii acute ศi a gripei sezoniere, pregฤtirea pentru sฤrbฤtorile Pascale ศi pentru sezonul cald, Managementul efectelor caniculei asupra populaศiei pentru reducerea morbiditฤศii ศi mortalitฤศii cauzate de temperaturile extreme, Managementul sanitar pentru manifestฤrile publice, igiena ศcolarฤ.

Agenศia Judeศeanฤ pentru Plฤศi ศi Inspecศie Socialฤ Cluj: activitatea de control ศi inspecศie socialฤ, activitatea de administrare ศi gestionare a beneficiilor de asistenศฤ socialฤ ศi a altor programe privind serviciile sociale susศinute de la bugetul de stat precum ศi activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesionalฤ.

Casa Judeศeanฤ de Pensii Cluj: certificatele de viaศฤ pentru beneficiarii nerezidenศi, ajutorul de deces, contractul de asigurare socialฤ.

Agenศia Judeศeanฤ pentru Ocuparea Forศei de Muncฤ Cluj: sprijinirea tinerilor ศi integrarea pe piaศa muncii, derularea de programe de formare profesionalฤ corelate cu cerinศele actuale ale pieศei muncii, derularea de programe de stimulare a ocupฤrii forศei de muncฤ, de ucenicie, derularea de proiecte cu finanศare europeanฤ.

Inspectoratul Teritorial de Muncฤ Cluj: acศiuni de conศtientizare privind respectarea legislaศiei รฎn domeniul relaศiilor de muncฤ- premisฤ รฎn vederea reducerii fenomenului muncii nedeclarate, informare ศi conศtientizare a angajatorilor ศi a angajaศilor cu privire la dialogul social, accidentele de muncฤ ศi bolile profesionale.

Direcศia Judeศeanฤ pentru Culturฤ Cluj: avizarea restaurฤrilor ศi intervenศiilor asupra patrimoniului construit ศi transformarea contemporanฤ a judeศului Cluj prin conservarea ศo protejarea caracterului istoric.

Inspectoratul ศcolar Judeศean Cluj: stadiul pregฤtirii unitฤศilor de รฎnvฤศฤmรขnt preuniversitar รฎn vederea รฎnceperii รฎn condiศii optime a anului ศcolar 2026-2027, Starea รฎnvฤศฤmรขntului clujean รฎn anul 2025-2026 ศi Prezentarea raportului Planului de ศcolarizare pentru anul ศcolar 2026-2027.

Direcศia pentru Agriculturฤ a Judeศului Cluj: evidenศฤ scoaterii din circuitul agricol a terenurilor agricole conform OUG 83/2018, situaศia vรขnzฤrii terenurilor agricole din extravilanul localitฤศilor conform Legii 17/2014.

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminศelor ศi Materialului Sฤditor Cluj: monitorizarea operatorilor economici a pieศei seminศelor รฎn anul 2026, elaborarea ศi implementarea programului anual de multiplicare pe operatori economici, specii, soiuri ศi categorii biologice precum ศi certificarea oficialฤ ศi testarea calitฤศii seminศelor pe grupe.

Direcศia Sanitarฤ Veterinarฤ ศi pentru Siguranศa Alimentelor Cluj: mฤsuri privind asigurarea siguranศei alimentare รฎn perioada sฤrbฤtorilor ศi a manifestฤrilor publice, verificarea zonelor turistice, plan de prevenire ศi control a bolilor la animale,

Direcศia de Mediu a judeศului Cluj: situaศia gestionฤrii deศeurilor, avizele.
โLe mulศumesc colegilor din serviciile publice deconcentrate pentru activitatea din 2025. Ne vom preocupa ca ศi รฎn anul 2026 activitatea Colegiului Prefectural ศi a instituศiilor deconcentrate sฤ fie una intensฤ, coerentฤ ศi eficientฤ, centratฤ รฎn permanenศฤ pe interesul cetฤศeanului clujean ศi pe asigurarea unor servicii publice de calitate.โ, a declarat doamna prefect Maria Forna.
Like this:
Like Loading...
Related