Aventuri în Vestul Sălbatic și povestea prințesei Aurora, în weekend, la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la final de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck” la două spectacole cu multe aventuri, lecții despre solidaritate și o poveste emoționantă de iubire. Este vorba de „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!”, în regia lui Kovács Ildikó (sâmbătă, 21 iunie, de la ora 11), reluat de Varga Ibolya și de „Frumoasa din pădurea adormită”, în regia lui Gabriel Apostol (duminică, 22 iunie, de la ora 11, precum și marți, 24 iunie, de la ora 17).

 

Spectacolul „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluat de Varga Ibolya este programat pe scena instituției clujene sâmbătă, 21 iunie, de la ora 11.

 

Acţiunea se petrece în Vestul Sălbatic îndepărtat, iar personajul principal este un băiat orfan, care cândva „a fost adus de râul cenuşiu” şi de atunci hoinăreşte singuratic pe malul apei, căutându-şi părinţii sau măcar un peisaj cunoscut. Aşa începe povestea unei comunități simpatice, despre Vulpea elegantă şi suspicioasă, despre Bătrânul îmbufnat, despre Vrăjitoarea care încearcă să-şi ascundă bunătatea, despre Sperietoarea sufletistă, despre Alexandra grijulie şi despre Omul de Zăpadă cu sufletul fragil.

 

Păpuși: Virgil Svințiu

Scenografie și costume: Ioana Olăhuț

Restaurare păpuși și decor: Elena Ilaș

Colaj muzical: Ábrahám Jolán.

 

Distribuția: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Péter Izolda, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs, Szűcs Tamás și Urmánczi Jenő.

 

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

 

Un spectacol despre destin, prietenie și iubire

 

De asemenea, spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, după Charles Perrault, programat duminică, 22 iunie, de la ora 11, aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire.

 

Totul începe cu blestemul aruncat de ursitoarea cea rea, care doreşte să se răzbune pentru că nu a fost invitată la petrecerea dată în cinstea micuței prinţese. Astfel, Aurorei îi este ursit ca atunci când împlinește 16 ani, să se înţepe într-un fus şi să moară.

 

Scenariul și regia: Gabriel Apostol

Scenografia este semnată de Andra Cotiușcă, iar ilustrația muzicală de Dan Bălan

 

Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț Constantinescu, Robert Trifan, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Andra Cotiușcă și Adina Ungur

 

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

 

Spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită” va avea o reprezentație și marți, 24 iunie, de la ora 17.

 

Cum se achiziționează biletele

 

Biletele se pot achiziționa și online, accesând următoarele linkuri:

 

Pentru spectacolul de sâmbătă, de la ora 11:

https://www.entertix.ro/evenimente/30509/eljhetnl-hozzm-21-iunie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

 

Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11:

https://www.entertix.ro/evenimente/30506/frumoasa-din-padurea-adormita-csipkerozsika-22-iunie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

 

Pentru spectacolul de marți, de la ora 17:

https://www.entertix.ro/evenimente/30507/frumoasa-din-padurea-adormita-csipkerozsika-24-iunie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

 

De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

 

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

 

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.

 

Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 de minute înainte de ora de începere a spectacolului.

 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 

Biroul de Marketing

Teatrul de Păpuși PUCK

www.teatrulpuck.ro

www.facebook.com/teatrulpuck

 

 

 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 

Biroul de Marketing

Teatrul de Păpuși PUCK

www.teatrulpuck.ro

www.facebook.com/teatrulpuck

 

 

Leave A Comment