Inspirată din ștrengăriile adolescentine ale lui George Ciprian, piesa Capul de rățoi a fost considerată, la momentul premierei din 1940, o încununare a literaturii dramatice naționale, aflată la intersecția dintre farsă și teatru burlesc, însă totodată într-o categorie proprie, despre care mulți credeau că anticipează o nouă direcție în comedia autohtonă. Această intuiție s-a dovedit corectă, iar capodopera lui Ciprian este plasată, astăzi, în ascendența teatrului absurdului și a dramaturgiei ionesciene.
“La o distanță de aproape un secol și jumătate de la prima reprezentație a Nopții furtunoase, textul lui Caragiale atrage cu aceeași intensitate actorii, regizorii și publicul
