Cele mai bune plante pentru un somn odihnitor

November 7, 2024
74 Views

 

Aproximativ 50% dintre români dorm mai puțin de 8 ore pe noapte și 16% suferă de insomnie cronică, arată studiile. Printre cauzele frecvente ale insomniei se numără stresul, programul haotic sau consumul de băuturi energizante și cafea după orele prânzului. Vestea bună este că remediile naturiste îți pot fi de folos când te confrunți cu episoade de insomnie.

Valeriana

Originară din regiunile Europei și Asia, valeriana este o plantă cu flori albe sau roz, fiind recunoscută în întreaga lume mai ales pentru proprietățile sale de calmare, de inducere a somnului, ameliorarea stărilor depresive și pentru reducerea episoadelor anxioase. Se regăsește și se consumă sub diferite forme precum ceai, capsule sau tinctură. În caz de insomnie, se recomandă ceaiul de valeriană. Îl poți găsi la plafar sau îl poți prepara chiar tu acasă. Acesta se prepară dintr-o linguriță ce conține 2-3 grame de rădăcină mărunțită la o cană de 250 ml, apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute.

Se pot bea 3 căni pe zi, având grijă ca ultima cană de ceai să fie consumată cu 30 de minute înainte de culcare. Pe lângă ceai, mai poți încerca și tinctura de valeriană pe care o găsești în farmacii. Aceasta se administrează, în cazul persoanelor adulte, câte o linguriță de tinctură diluată în 100 ml apă sau ceai, de 3 -4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. În cazul în care dorești să încerci capsulele de valeriană, le poți achiziționa din plafar și se administrează 1 capsulă de 2-4 ori pe zi. Atenție, însă! Deși, valeriana este în general o plantă bine tolerată, consumată în exces, poate genera efecte adverse ca dureri de cap intense, dureri de stomac sau stări generale de rău. De asemenea, valeriana poate interacționa cu unele medicamente precum cu suplimentele pe bază de melantonină. Înainte să începi o cură cu preparate pe bază de valeriană, cere sfatul fitoteraputului.

Mușețel

Mușețelul este o plantă medicinală foarte apreciată în întreaga lume, mai ales pentru efectele sale calmante, favorizarea unui somn odihnitor, reducerea durerilor menstruale și ameliorarea inflamațiilor. Pentru a dormi mai bine, poți încerca ceaiul de mușețel. Acesta se prepară dintr-o lingurință de floare uscată la 250 de ml apă clocotită. Se poate administra o ceașcă de ceai de mușețel înainte de culcare. Grație conținutului de apigenină, flavonoid regăsit în mușețel, această plantă este utilă în ameliorarea insomniei și susținerea sănătății sistemului nervos, scrie republicoftea.com. Mai mult decât atât, apigenina regăsită în mușețel, are proprietăți antioxidante, calmante, hepatoprotectoare, susține sănătatea inimii și unii specialiști o recomandă și în prevenirea cancerului, scrie healthnews.com. Ceaiul de mușețel este, în general, bine tolerat fiind contraindicat, însă, persoanelor alergice la mușețel. Femeile gravide îl pot consuma cu moderație și sub supraveghere medicală.

Lavanda

Apreciată de mii de ani pentru aroma încântătoare, lavanda a fost utilizată încă din Antichitate, în regiuni precum Persia, Grecia și Roma. Oamenii au crezut dintotdeauna că lavanda ajută la purificarea trupului și minții așa că nu ezitau să o folosească inclusiv în băile aromatice. Grație proprietăților sale calmante, lavanda este o planta de folos în caz de insomnie, depresie sau anxietate. În cazul în care te confrunți cu episoade de insomnie, încearcă uleiul esențial de lavandă. Poți adăuga puțin ulei esențial de lavandă pe pernă înainte să adormi sau poți să-l adaugi în difuzorul de aromaterapie. Uleiul de lavandă se poate administra și intern: câte 3-5 picături amestecate cu o linguriță de miere, de 3 ori pe zi, timp de 7-14 zile sau conform indicațiilor fitoterapeutului. Atenție, însă! Uleiul de lavandă este contrainindicat persoanelor care suferă de boală Crohn sau de sindromul intestinului iritabil. Femeile gravide trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a apela la remediile pe bază de lavandă. (Anca-Teodora Popa)

Leave A Comment