Lista REPER pentru Camera Deputaților este condusă de jurista Ramona Strugariu, copreședinta partidului și europarlamentar în mandatul 2019-2024, iar la Senat de profesorul universitar Ciprian Mihali, fost ambasador al României în țările din Africa de Vest între 2012-2016 și fost director la Bruxelles pentru Europa de Vest al Agenției Universitare a Francofoniei între 2016 și 2020. Alături de aceștia, la eveniment au participat personalități recunoscute la nivel european și național, printre care Smaranda Enache, candidată REPER pentru Senat în județul Mureș; Emil Moise, candidat pentru Senat în județul Buzău; și Florin Buhuceanu, candidat pentru Camera Deputaților în București.
Ramona Strugariu, copreședinta REPER și candidată la Camera Deputaților:
“Am bucuria de a deschide listele REPER Cluj pentru Camera Deputaților și de a intra în competiția electorală alături de o echipă de profesioniști, pentru a deveni vocea clujenilor în Parlamentul României, o voce dedicată unei politici curate și orientate spre oameni. Cred în transparență, în respectul pentru drepturile fiecăruia dintre cetățeni, indiferent de etnie, religie sau orientare sexuală, și în soluții concrete pentru dezvoltarea județului Cluj. Vom fi umăr la umăr pe acest drum, alături de clujeni, început încă de la alegerile din vară, pentru un Cluj și o Românie în care să ne regăsim cu toții. La REPER punem mereu pe primul loc dialogul direct și constant cu oamenii, pentru că doar ascultându-i pe clujeni putem crea un viitor incluziv, care să reflecte diversitatea și ambițiile acestui județ.”
Ciprian Mihali, candidat REPER la Senat:
„Am decis să intru în politică și să candidez la aceste alegeri din convingerea că politica poate însemna decență, respect și atenție la nevoile oamenilor. De prea mult timp înțelegem prin politică doar circ, aranjamente și mediocritate. Iar așa nu se mai poate continua, pentru că tot acest spectacol al unor politicieni care au confiscat resursele țării ne pune pe toți în pericol.
Sunt onorat să reprezint Clujul în aceste alegeri, un județ cu oameni de mare calitate, renumiți prin hărnicie, cumpătare și bun-simț. În acest fel înțeleg să fac și eu politică: oferind acestei comunități de bărbați și femei tot ceea ce ea mi-a oferit în cei aproape patruzeci de ani de când locuiesc aici.
Oamenii vor să fie respectați, vor să li se asculte nevoile și să se regăsească fără rușine în cei care îi reprezintă în Parlamentul României. Cariera mea stă mărturie pentru faptul că pot să reprezint clujenii oriunde în țară și în lume cu pricepere și cu mândrie, fără să-i fac de rușine. Iar colegii mei din REPER Cluj sunt o echipă devotată acestui județ, oameni integri și muncitori. Sunt mândru că îi am alături în acest proces electoral”.
Listele REPER la Camera Deputaților continuă cu Camelia Sălcudean, directoare economică și subprefect de Cluj în 2021, iar la Senat cu Diana-Maria Oltean, economistă și antreprenoare din Cluj.
REPER a coagulat pentru alegerile parlamentare o platformă de 6 formațiuni politice noi, reformiste, cu orientare pro-europeană, și mai mulți profesioniști din societatea civilă, antreprenoriat și mediul academic, care intră în cursa electorală împreună, ca o echipă, pe listele Partidului REPER – Reînnoim Proiectul European al României. Este vorba de REPER, VOLT, DEMOS, ACUM, Forul Independenților și Mișcarea Noi, Ploieștenii.
Despre candidații care deschid listele REPER la Cluj:
Ramona Strugariu este copreședinta Partidului REPER. Eurodeputată în mandatul 2019-2024, Ramona Strugariu are o experiență de aproape 10 ani în politici publice europene și de peste 25 de ani în managementul de proiecte pentru comunități.
La Bruxelles, Ramona a negociat, în numele întregului Parlament European, Directiva europeană anticorupție și Actul european pentru libertatea presei. Conform organizațiilor independente de analiză a activității europarlamentarilor, Ramona Strugariu a fost în topul celor mai influenți politicieni din Parlamentul European, în toată activitatea: top 5 justiție, afaceri interne, migrație, top 15 buget și top 20 afaceri instituționale.
Ciprian Mihali a terminat Filosofia la Cluj în 1992. În 2000 a devenit doctor în filosofie al Universităților din Cluj și Strasbourg. Predă din 1992 la Universitatea „Babeș-Bolyai” și a fost profesor invitat la numeroase universități europene. Este directorul Departamentului de Filosofie și conduce doctorate la Școala doctorală de Filosofie a UBB. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a fost director pentru Europa de Vest, la Bruxelles, al Agenției Universitare a Francofoniei.
Autor a nouă cărți individuale și coordonator pentru nouă volume colective, a tradus în limba română peste 30 de lucrări de filosofie. A fost recompensat de statul francez cu Palmele academice (2012) și de Academia Română cu Premiul Nicolae Titulescu pentru excelență în Diplomație (2017). Ultimele lui cărți sunt Om precar, om suveran. Rostul filosofiei în societatea digitală (Trei, 2023) și Dicționar ilustrat de educație socială (Humanitas, 2023).
Lista completă a candidaților REPER pentru Camera Deputaților:
1. Ramona Strugariu – Juristă, europarlamentară între 2019-2024
2. Camelia Sălcudean – Economistă
3. Matei Macri – Inginer
4. Alexandra-Ioana Holom – Ingineră de sistem
5. Marius Ioan Pop – Medic
6. Lucian-Dragoș Laslo – Licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene
7. Adina-Daniela Ötvös – Economistă
8. Andrei-Daniel Barzu – Inginer software
9. Alin-Ioan Ilieș – Inginer electric
10. Alina-Nicoleta Răzăilă – Economistă
11. Monica Varga – Traducătoare
12. Teodor Năstase – Artist CGI
13. Rareș-Bogdan Drăgan – Specialist administrație publică
Lista completă a candidaților REPER pentru Senat:
1. Ciprian Mihali – Profesor
2. Diana-Maria Oltean – Economistă
3. Rareș-Daniel Buia – Inginer
4. Adela-Maria Șpaimoc – Filolog
5. Pompiliu-Flaviu Tamas – Economist
6. Cristian-Sandu Molnar – Medic veterinar