Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,1% în trimestrul II 2024, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 0,7% faţă de perioada similară din 2023, pe seria brută, şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
“Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat semnificativ ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2024 în varianta provizorie (1) faţă de varianta “semnal” publicată în Comunicatul de presă nr. 211 din 14 august 2024″, precizează INS.
Potrivit statisticii, Produsul Intern Brut în trimestrul II 2024 comparativ cu trimestrul I 2024 a fost în termeni reali mai mare cu 0,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2024, o creştere de 0,8% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
În semestrul I 2024, PIB-ul a crescut, comparativ cu semestrul I 2023 cu 0,7% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, mai arată datele INS.
Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 430,772 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,1% faţă de trimestrul I 2024 şi 0,8% faţă de trimestrul II 2023. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2024 a fost de 853,781 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,5% faţă de semestrul I 2023.
Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 408,039 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,8% faţă de trimestrul II 2023, iar pentru semestrul I 2024, de 756,910 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de semestrul I 2023.
….